Ciprian Ciucu, primul primar care își prea mandatul. Joi va fi ziua cea mare pentru el

21 octombrie 2020 14:41   Național
Ultima actualizare:

Ciprian Ciucu (42 de ani), primarul ales de la sectorul 6, își va prelua joi, 22 octombrie, mandatul. Este primul edil din București care va fi învestit în funcție, după cum a anunțat chiar el. Acesta se va instala la Primăria Sectorului 6 la o lună după alegerile locale.

”Mâine după-amiază voi fi învestit ca primar al Sectorului 6, împreună cu Consiliul Local S6. În sfârșit! Primul în București. Miercurea viitoare îmi voi da demisia din funcția de președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, după ce voi prezenta bilanțul și direcțiile de reformă inițiate și continuate pe funcția publică. Astăzi finalizez, împreună cu colegi din PNL, secțiunea dedicată administrației publice a programului de Guvernare al PNL pentru 2020-2024. M-a prins acest sfârșit de an cu chef de muncă! Abia aștept să mă duc săptămâna viitoare în primărie!”, a anunțat Ciucu pe pagina sa de Facebook.

Ciprian Ciucu vine la Primăria Sectorului 6 la o lună după alegerile locale 

Acesta preia mandatul de la social democratul Gabriel Mutu, care a pierdut cu aproximativ 10%. Alegerile locale au avut loc pe 27 septembrie, dar, din cauza Codului Adminsitrativ, procesul de învestire în funcție a durat atât de mult.

Codul administrativ spune că primarul general îşi preia mandatul (depune jurământul) odată cu Consiliul General sau Local. Şi primarul şi Consiliul trebuie validaţi anterior de instanţă.

Citește și: 

https://www.click.ro/news/bucuresti/mostenirea-lasata-de-gabriel-mutu-lui-ciprian-ciucu-pisica-miti-reactia-noului-primar

https://www.click.ro/news/national/ciprian-ciucu-presedintele-agentiei-functionarilor-publici-si-angajat-mama-pensionara

Mai multe