Circulaţie îngreunată pe Valea Oltului, la Câineni, din cauza prăbuşirii unui zid de sprijin
Circulaţia este îngreunată, joi seară, pe Valea Oltului, la Câineni, judeţul Vâlcea, din cauza prăbuşirii unui zid de sprijin care a dus la o tasare a părţii carosabile.
”Se circulă îngreunat pe Valea Oltului, pe raza localităţii Câineni. Pe DN 7 (km 238+105 – km 238+130), pe partea dreaptă, în localitatea Câineni, judeţul Vâlcea, din cauza prăbuşirii unui zid de sprijin, sub corpul drumului s-a format o cavernă care a cauzat o tasare a părţii carosabile de aproximativ 10 cm”, a transmis, joi seară, Compania Nzţională de Administrare a Infrastrcutrurii Rutiere.
Sursa citată a precizat că, pentru siguranţa participanţilor la trafic, s-a luat decizia restricţionării traficului în acestă zonă pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea - Sibiu.
”Conducerea CNAIR l-a convocat de urgenţă pe directorul DRDP Craiova, precum şi personalul companiei din zonă, care la această oră se află la faţa locului, pentru a acţiona şi a lua măsuri urgente de punere în siguranţă a traficului”, a mai transmis Compania.