#Exclusiv Click!

Pescăriile din Obor, luate cu asalt de Buna Vestire: „Este proaspăt dacă are ochii cam tulburi?” Lista prețurilor în funcție de soi

25 martie 2026 5:00
Ultima actualizare:

Credincioșii au luat ieri cu asalt pescăriile din întreaga țară pentru ca sărbătoarea de astăzi, „Buna Vestire”, prima dezlegare la pește a „Postului Paștelui”, să-i găsească cu acest aliment pe masă. Piața Obor, cea mai mare din România, a fost plină de români veniți după pește.

„Puțină lume față de alți ani”, spun vânzătorii

Deși „bombăneau” a sărăcie, mulți cumpărau. „Îmi plouă în gură să mănânc un pește de Buna Vestire”, ne-a mărturisit Aurora, o pensionară venită din Suceava la rude. La pescăria Mihaelei, la coadă, o mână de români așteaptă să le vină rândul. Pe lângă ei, mai mulți curioși își fac loc să arunce câte o privire ofertei, unii pleacă dar câțiva rămân și îngroașă coada. „Cât este macroul? Dar crap nu aveți mai mic?”, „Vreau doradă, așa cam pentru 5 persoane, că am musafiri”, își cer cumpărătorii marfa. „Puțină lume față de alți ani, nu vedeți ce este prin lume, războaie, foamete”, spune resemnată Mihaela, vânzătoare de pește.

Prețuri mai mari cu 10% ca anul trecut

Cea mai mare coadă este la Vasile Ionuț, „care vinde doar pește din Deltă”, după cum ni se mândrește comerciantul.

Cine spune că nu sunt prețuri mai mari ca anul trecut se înșală. Prețurile sunt cam cu 10 la sută mai mari față de Paștele trecut și este normal la ce se întâmplă. Nu se putea ca în acest domeniu să facem opinie separată că tot pe aceeași lume trăim, ne afectează și pe noi prețurile la combustibil, tot. Nu poți nici să scumpești cu prea mult pentru că trebuie să te gândești și la client”, ne-a declarat Vasile, întrerupt de mai mulți crapi, care fac larmă mare într-un bazin.

Cumpărătorii vin, se uită lung la tarabele pline cu pește, se așază la coadă și începe tocmeala. „Nu ăla, ce vrei să mi-l dai pe cel mai mare?!”, „Stai așa, n-am bani de unul întreg, îmi trebuie doar bucăți pentru o ciorbă”, „Este proaspăt că are ochii cam tulburi?”, întreabă clienții pescăriilor în goana după chilipirul mult visat. „Este greu să iei și ceva de ale gurii pentru dezlegarea de pește, mai ales că este prima, dar nici nu poți să faci daună totală în buget. Am lăsat mașina deoparte și merg acum cu transportul în comun, așa că îmi permit pește să pun pe masă, rămâne să văd ce iau”, spune „Mirică fără frică”, cum ni se prezintă bucureșteanul.

Și cei care n-au ținut post se înghesuie la pește. „Dezlegare, nedezlegare, mâine toată lumea mănâncă pește!”, concluzionează un bătrânel ghiduș care cam duhnește a tărie.

Care sunt prețurile în Hala de Pește de la Piața Obor

-șprot afumat-38 lei/kg

-șprot sărat-de la 20 de lei/kg la 21 lei/kg

-macrou afumat-59.90 lei/kg

-macrou proaspăt-38 de lei/kg

-somn-34 de lei/kg

-chefal de Marea Neagră-24 de lei/kg

-șalău-49 de lei/kg

-novac-16 lei/kg

-scrumbie-49 de lei/kg

-doradă-între 54 de lei/kg și 54.90 de lei/kg

-biban de mare-între 54 de lei/kg și 54.90 de lei/kg

-rondele crap-între 29 de lei/kg și 39.90 lei/kg

-rondele novac-29 de lei/kg

-rondele morun-95 de lei/kg

-icre crap-de la 9.90 lei/100 de grame la 12 lei/100 de grame

-icre somn-35 de lei/100 de grame

-icre știucă-65 de lei/100 de grame

-crap viu sălbatic-27.90 lei/kg

-trunchi șălău-60 de lei/kg

-chefal-22.90 de lei/kg

-păstrăv eviscerat-38.90 de lei/kg

-păstrăv românesc-între 34.90 și 37.90 de lei/kg

-stavrid-între 24.90 de lei/kg-25 de lei/kg

-stavrid curățat-35 de lei/kg

-hamsie sărată între 20 de lei/kg și 21.90 lei/kg

-pană de somn-44.90 de lei/kg

-calcan-95 de lei/kg

-file crap-45 de lei/kg

Mai multe