Click! îţi recomandă «Cărţile săptămânii»

7 ianuarie 2012 15:04   Național
Ultima actualizare:

Portretul lui Dorian Gray. Capodopera lui Oscar Wilde e o invitaţie de a medita asupra condiţiei artistului care pendulează între cele două lumi ale sale: cea obiectivă (societatea) şi cea subiectivă (arta).

Cititorului i se oferă şansa de a pătrunde în lumea lui Dorian Gray, „cetăţean" al lumii şi, în acelaşi timp, al artei, om superficial şi, în acelaşi timp, interiorizat. Cartea a apărut la editura Polirom.

Nici moartă, nici angajată

Nimic nu o poate face pe Betsy să renunţe la fetişul ei pentru pantofi - nici măcar atunci când moare şi se trezeşte în poziţia de nouă Regină a Vampirilor.

Însă chiar dacă eşti conducătorul vampirilor ai facturi de plătit. Iar Betsy e nevoită să-şi caute un job.

Astfel, pune mâna pe un job de vis: vânzătoare de pantofi la Macy's.

Cartea a apărut la editura Nemira.

Un cadou de la păpuşa singuratică

Copii, vă plac cadourile? Bineînţeles, o să răspundeţi.

Dar ştiţi care sunt cele mai frumoase daruri?

Veţi afla citind întâmplările prin care trece o păpuşă cam încăpăţânată şi micul ei Ursulache.

Cartea a apărut la editura Humanitas.

Mai multe