Click! îţi spune cum să alegi şi să păstrezi ouăle

5 aprilie 2012 15:57   Național
Ultima actualizare:

Se apropie Paştele, iar ouăle vopsite nu vor trebui să lipsească de pe masa nimănui. Dar cum să le alegi pe cele mai proaspete şi cum să le depozitezi corect? Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne spune tot ce trebuie să ştim ca să ne bucurăm de alimente cât mai sănătoase.

Cumpără produse cât mai proaspete

Oul are un termen de valabilitate destul de mare însă, ar trebuie să alegi produse cât mai proaspete. Gândeşte-te că vei fierbe şi vei vopsi destul de multe bucăţi, însă nu le vei putea consuma într-o singură zi pe toate.

Astfel, ouăle se vor învechi şi mai tare. Dacă vei alege ouă proaspete până în 10 zile, le vei mânca proaspete până în 13-14 zile.

Atenţie la ştampilă!

Primul lucru pe care trebuie să-l faci atunci când cumperi ouă, este să fii atent dacă are sau nu ştampilă. În cazul în care nu este inscripţionat sau ştampila nu este vizibila, este recomandat să nu cumperi.

Verifică atent coaja ouălor

Oul poate fi inscripţionat şi se poate încadra, conform ştampilei, în termenul său de valabilitate. Însă, dacă vei cumpăra ouă cu coaja crăpată sau spartă, atunci fii sigur ca acestea nu sunt bune pentru consum.

Verifică coaja fiecărui ou din cofraj. Atenţie şi la cofraj! Dacă acesta este umed şi lipicios, atunci cu siguranţă conţine ouă sparte sau crăpate.

Atenţie la ouăle cumpărate de la ţărani!

Ouăle care provind din gospădării şi care sunt comercializate de ţărani la marginea drumului nu au ştampilă. Practic, nu ştii ce cumperi. Îţi asumi un risc în cazul în care nu cunoşti vânzătorul, nu au încredere în el, nu ştii cu ce a hrănit păsările şi cum le creşte.

Este indicat ca în acest caz să cumperi, pentru început, o cantitate mică şi să verifici ouăle când ajungi acasă. Apoi, dacă te-ai convins că sunt proaspete, poţi cumpăra fără grijă şi în continuare.

Cum se păstrează?

Dacă mergi la cumpărături, ouăle se iau după legume, fructe, conserve, lactate etc. Asta pentru că ouăle trebuie depozitate cât mai repede la rece, în frigider. Nu este deloc recomandat să cumperi un carton de ouă şi să te plimbi cu el încă două ore prin magazin.

Atenţie! Când ajungi acasă, depozitează ouăle în frigider, la plus 4 grade Celsius, în ambalajul original. Nu le pune în cofrajele de plastic de pe uşa frigiderului. Motivul? Aerul cald care pătrunde de fiecare dată când deschizi uşa ar putea să le altereze.

Cum îţi dai seama dacă ouăle sunt proaspete?

Prospeţimea ouălor se apreciază prin introducerea acestora într-un vas cu apă, cu fundul plat. Oul proaspăt până în 4 zile adoptă o poziţie orizontală şi stă pe fundul vasului. Pe măsură însă ce oul este mai vechi, poziţia sa orizontală tinde să devină verticală.

«Ouăle conţin Omega 3» Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne spune care valoarea nutritivă a ouălor.

Omul poate consuma ouă provenite de la specii de păsări domestice sau sălbatice: găină, curcă, raţă, gâscă, bibilică, prepeliţă, struţ. Oul are o valoare nutriţională excepţională prin calitatea proteinei din albuş considerată ca etalon pentru aprecierea valorii biologice a celorlalte proteine animale sau vegetale. Gălbenuşul de ou este o sursă preţioasă de nutrienţi esenţiali, inclusiv grăsimi sănătoase, cum ar fi acidul gras esenţial Omega 3"

Veterinarii vă recomandă:cumpăraţi din locuri autorizate

Medicii veterinari vă recomandă să cumpăraţi produsele pentru masa pascală numai din magazinele autorizate. În felul acesta, veţi şti că toate alimentele au fost verificate şi le puteţi consuma fără grijă.

Ouă

În magazine veţi găsi numai ouă provenite din ferme autorizate, controlate sanitar veterinar, şi au fost transportate cu mijloace auto care respectă condiţiile de igienă şi temperatură.

Ouăle sunt marcate cu data producerii şi codul fermei. Veterinarii vă atrag atenţia să nu cumpăraţi ouă care sunt expuse la soare, la marginea drumului, care nu au fost supuse verificărilor.

Lapte

Este bine să le cumpăraţi din halele autorizate din pieţe ori din magazinele autorizate. În felul acesta veţi avea siguranţa că au documente sanitar veterinare, deci au fost verificate şi sunt bune pentru consum. Şi producătorii care vând direct lapte crud trebuie să aibă avizul medicilor veterinari.

Brânzeturi

Pot fi vândute numai dacă sunt expuse în spaţii special amenajate, în vitrine speciale şi în tăvi sau recipiente confecţionate din materiale care nu ruginesc (plastic, ceramică).

Cereţi ca marfa să fie ambalată în pungi din plastic de unică folosinţă, hârtie cerată alimentară sau alte tipuri de recipiente curăţate corespunzător. Nu uitaţi să verificaţi dacă produsele sunt însoţite de informaţii afişate despre: denumirea produsului, numele producătorului, locul producerii etc.

Produse de panificaţie

Cel mai sănătos este să cumpăraţi din cofetării, brutării şi magazine autorizate alimentare tradiţionale de panificaţie: cozonaci, prăjituri, pască etc, Veţi şti sigur că au fost sub controlul personalului de specialitate.

Mai multe