«Click!MANIA mi-a făcut cel mai frumos cadou de ziua mea»
Fericire fără margini în familia Gheran, din Timişoara. De trei ani de zile, domnul Ilie merge la acelaşi chioşc pentru a-şi cumpăra ziarul preferat. Ieri a plecat acasă cu cel mai râvnit loz. Click!MANIA i-a adus timişoreanului o supermaşină Dacia Logan.
A lucrat 43 de ani în agricultură ca inginer şi în urmă cu trei ani a ieşit la pensie. De atunci şi-a făcut un prieten de care nu se desparte în nici o zi. “Click! e ziarul meu preferat. Îl cumpăr şapte zile din şapte. Am vorbă cu vânzătorul de la chioşc să mi-l oprească în fiecare zi, pentru că ştie că nu ajung mereu dimineaţă, iar Click! se dă repede”, ne-a spus bărbatul, care mâine va împlini 70 de ani. “Ăsta da cadou! Ce să-ţi doreşti mai mult? Vă mulţumesc din suflet!
Este primul meu câştig, şi ce câştig! Când am luat ziarul am văzut că sunt trei simboluri identice, dar nu mi-am dat seama ce e. Când am realizat că e maşina am rămas mască. Şi soţia e fericită, acum o sună pe fată în America să-i dea vestea cea mare”, a mai spus timişoreanul. Alexandra (39 de ani) e stabilită în State de zece ani, dar îşi vizitează părinţii de două ori pe an. “Acum are maşina ei. Dacă se hotărăşte să se întoarcă acasă o să-i dăm ei maşina. Oricum, chiar dacă am maşină, şi aceasta va rămâne în familie. Ştiţi cum se spune, norocul nu se dă! Prima plimbare va fi cu soţia. O să o scot în oraş la o prăjitură”, a conchis norocosul, care abia aşteaptă să testeze noul autoturism. Azi şi mâine mai ai şanse să câştigi unul dintre miile de premii pregătite de Click!MANIA. Mai sunt în joc premii în bani (5.000 de lei, 1.000 de lei şi 300 de lei), telefoane şi tablete performante, carduri de plin de benzină (40 litri), gadget-uri (căşti, baterii externe, mini boxe), mixere Delimano, grătare de exterior Delimano, aspiratoare, seturi cu ibric şi râşniţă, cuptoare de microunde şi mii de alte surprize. Mult succes tuturor!