Clipe de groază la Bacău: şi-a decapitat concubina în faţa celor trei copii!

18 decembrie 2011 17:21   Național
Ultima actualizare:

Totul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în comuna Tamaşi. Supărat că de câteva zile se certase cu iubita lui, Gabriel Pascal, de 30 de ani, a plecat să bea la discoteca din sat.

Beat şi nervos, după miezul nopţii, s-a îndreptat spre locuinţa concubinei pentru a lămuri situaţia.

Bărbatul a povestit că şi-a pierdut minţile când i s-a părut că un alt bărbat tocmai ieşise din curtea iubitei sale, Alina Crudu (26 de ani).

Furios, a intrat în casă, a luat un cuțit de bucătărie, cu care a încercat să o înjunghie. Femeia dormea lângă cei trei copii, unul dintre ei fiind chiar al lui Pascal.

Când s-a trezit atacată, tânăra a încercat să fugă. Nu a reuşit însă, pentru că Pascal a pus imediat mâna pe un topor, cu care a decapitat-o.

Totul s-a întâmplat în fața celor trei copii ai femeii. La scurt timp după producerea crimei, bărbatul a sunat la 112 şi s-a auto­­de­­nunțat.

El a fost reținut şi îl aşteaptă ani grei de puşcărie. Părinţii criminalului spun că acesta ar fi ameninţat, în ultimele zile, că se sinucide dacă Alina nu se va împăca cu el, însă spun că nu l-au crezut în stare de asemenea nenorocire.

Cei trei copii cu vârste de 4 ani, 7 ani şi 8 ani, sunt în stare de şoc. Ei vor rămâne în grija unei rude de-a mamei lor.

Mai multe