Clujeanul care s-a vaccinat la 105 ani a fost erou în al Doilea Război Mondial
S-a născut în timpul Primului Război Mondial. O schijă rusească aproape l-a lăsat paralizat pe viaţă în al Doilea Război Mondial. În timpul comunismului, s-a refugiat în muzică, iar în vremea pandemiei este tot în „prima linie”: la 105 ani, Iosif Rus s-a vaccinat şi se simte foarte bine.
„Ne revedem când voi împlini 105 ani”, a spus „Nea Rus”, aşa cum i se spune în oraş, de pe scena Casei de Cultură din Gherla într-o zi frumoasă de noiembrie, în 2015. O mare parte dintre cei prezenţi la sărbătorirea centenarului îndrăgitului profesor de muzică au zâmbit neîncrezători. Şi totuşi, bătrânelul a avut dreptate. Iosif Rus a fost primul gherlean care s-a vaccinat. La 105 ani. Au trecut 48 de ore şi se simte foarte bine. „Nici o problemă n-o avut. Nici nu s-o înroşit măcar un pic locul unde a făcut vaccinul. Nici o reacţie. O venit acasă, o mâncat, s-o uitat la televizor, o citit şi o dormit foarte bine. Dimineaţa, s-a trezit şi nimic, nimic n-o avut”, a povestit Mihai, nepotul lui Nea Rus, pentru adevarul.ro. Profesorul de vioară ne spune sincer că a avut un pic de emoţii când a făcut vaccinul, dar nu a ezitat nici o clipă. Nea Rus s-a născut în 1915, cu puţin timp după ce lumea a intrat în prima conflagraţie mondială, într-o familie de ţărani mijlocaşi din comuna Ţaga, judeţul Cluj. A obţinut diploma de învăţător după absolvirea Şcolii Normale de Învăţători din Cluj şi a celei din Gherla.
A lucrat din 1938, timp de doi ani ca învăţător la Braşov şi la Şcoala de Corecţie de la Gherla, până a început războiul.
A fost rănit în 1943, în Crimeea, unde germanii şi românii au fost împinşi de trupele sovietice.
Clujeanul a luat parte la teribilele lupte de la Krimskaya şi Moldovanskaia, unde a fost rănit grav: o schijă de la un obuz rusesc l-a sfârtecat şi a ajuns în şold.
A stat în spitalul de la Nikolaev, apoi a fost dus la Spitalul Militar din Bucureşti, unde a rămas 8 luni.
Întrebat care este secretul longevităţii sale, Iosif Rus răspunde, umil: „Norocul, cumpătarea, moştenirea de la tata, care a trăit 95 de ani”.
Puţini români aflaţi la pensie pot să spune ce le-a spus el medicilor înainte de a-l vaccina: nu are boli cronice şi nici alergii.
„Am avut o viaţă cumpătată, fără griji. Am avut probleme, care toţi avem, nu-i vorba, dar nu le-am luat în seamă”, detaliază bătrânelul.
El aminteşte şi de slujba lui ca explicaţie a vieţii lungi: după război a avut acelaşi loc de muncă timp de 43 de ani - a fost profesor de vioară la clubul copiilor din Gherla.
Era pasionat de vioară şi nu s-a despărţit de aceasta nici măcar în război.
Acum, aşteaptă să treacă pandemia şi să poate ieşi din nou după ziare şi la plimbare.