Cod galben de furtună pe litoral şi pe Valea Prahovei

16 august 2014 16:14   Național
Ultima actualizare:

Sud-estul judeţului Constanţa şi zona subcarpatică a judeţului Argeş, nordul judeţului Dâmboviţa şi zona de munte a judeţului Prahova (inclusiv staţiunile de pe Valea Prahovei) se află pentru aproximativ o oră sub cod galben de furtună, informează meteorologii.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis două atenţionări de cod galben de vreme rea, pentru zone din Constanţa şi din Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.

Se află sub cod galben sud-estul jud. Constanţa, în special arealul delimitat de localităţile Pecineaga, Moşneni, 23 August, Dulceşti, Vânători, Olimp, Neptun, Cap Aurora, Mangalia, 2 Mai, şi zona subcarpatică a judeţului Argeş (pe aliniametul localităţilor Mălureni, Vlădeşti, Poenari, Stoeneşti), nordul judeţului Dâmboviţa (Dobreşti, Pucheni, Moroeni) şi zona de munte a judeţului Prahova (inclusiv staţiunile de pe Valea Prahovei).

În aceste zone, se semnalează: averse ce pot depăşi izolat 25 l/mp, grindină de mici şi medii dimensiuni, frecvente descărcări electrice şi intensificări ale vântului care pot lua aspect de vijelie.

Mai multe