Cod galben de ninsori pentru 14 județe

24 noiembrie 2015 11:12   Național
Ultima actualizare:

Meteorologii au emis o nouă avertizare pentru precipitații sub formă de ninsoare. Potrivit corespondentului Mediafax, în intervalul 24 noiembrie, ora 16.00 – 25 noiembrie, ora 14.00, specialiștii ANM spun că vor predomina ninsorile şi în estul şi sudul Transilvaniei, precum şi în Subcarpaţii Moldovei.

Cel mai mult va ninge în zona de munte, iar în Carpaţii Meridionali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali se va depune strat de zăpadă, local mai consistent.

Trecător şi izolat, precipitaţii mixte vor fi şi în zonele deluroase din restul teritoriului. În sudul şi sud-estul ţării se vor cumula cantităţi de apă ce pot atinge pe arii restrânse 15...20 l/mp. Precipitaţii, local mai abundente, se vor semnala şi pe parcursul zilelor următoare.

Judeţele sub atenţionare cod galben sunt: Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Bacău, Vrancea, Neamţ, Mureş, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Gorj.

Mai multe