Cod galben de ninsori, valabil două zile. Zone afectate

26 noiembrie 2015 7:51   Național
Ultima actualizare:

Administrația națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare meteo, valabilă pentru mai bine de jumătate de ţară. Local în Moldova şi în Transilvania şi pe arii extinse în zona montană vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, cu precădere în Carpaţii Meridionali şi Orientali.

În intervalul 26 noiembrie, ora 06.00 – 27 noiembrie, ora 09.00, precipitaţiile vor cuprinde treptat majoritatea regiunilor şi se vor intensifica. În regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ploile, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 35 l/mp. Totodată, în aceste regiuni, dar şi la munte, vântul va avea intensificări temporare, pe arii restrânse depăşind la rafală 50-55 km/h.

În următoarele zile, vremea se va menţine închisă, iar precipitaţiile vor continua în toată ţara şi local vor fi mai importante cantitativ. La munte vor fi ninsori, iar în centru, local în nord-est şi pe arii restânse în rest vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în regiunile extracrpatice şi în zonele montane. Temperaturile maxime vor fi de la 0 la 2 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi între 9 și 10 grade pe Litoral.

Mai multe