Cod galben de ploi, grindină şi furtuni în toată ţara. Vezi cum va fi vremea în următoarele două zile

10 iunie 2013 11:04   Național
Ultima actualizare:

UPDATE: Alertă în vestul ţării: 21 de râuri, risc de inundaţii

Institutul de Hidrologie şi Gospodărie a Apelor a emis o avertizare cod galben în cazul a 21 de râuri din nord-vestul, vestul şi sud-vestul ţării, unde sunt aşteptate depăşiri ale cotelor de atenţie. Avertizarea e valabilă de luni, ora 18.00, până marţi, ora 16.00. Este vorba de râuri principale şi afluenţi ai acestora din judeţele Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi şi Vâlcea. Conform hidrologilor, în aceste zone debitul râurilor va fi ridicat din cauza precipitaţilor anunţate şi a scurgerilor de pe versanţi.

De azi, începând cu ora 16.00, şi până mâine, la ora 9.00, se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină în Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Oltenia, nordul Moldovei şi al Munteniei, precum şi în zona de munte. În aceste regiuni cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 25 l/mp şi izolat 50 – 60 l/mp.

În intervalul 11 iunie, ora 9.00 – 12 iunie, ora 9.00, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Oltenia, Transilvania, Maramureş şi în cea mai mare parte a Munteniei şi Moldovei, precum şi în zona de munte. În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 60 – 70 l/mp.

Vremea se va îndrepta însă de săptămâna vitoare, când sunt aşteptate temperature de până la 31 de grade, uşor mai ridicate decât mediile normale pentru această perioadă a anului.

În perioada 10-23 iunie, la munte valorile termice vor marca o scădere, de la medii ale maximelor diurne de 18 grade, în prima zi, spre 14 grade pe 12 iunie. Apoi, vor fi în creştere până pe 17 iunie, ajungând din nou la o medie de aproximativ 18 grade, în jurul căreia de altfel se vor menţine până la sfârşitul intervalului. Minimele nocturne vor avea mici fluctuaţii în intervalul 8 – 10 grade pe parcursul celor două săptămâni.

Aversele, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, vor fi frecvente în prima săptămână şi mai importante cantitativ în intervalul 10 – 13 iunie. Ulterior, astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrâne, mai ales în cursul după-amiezelor, cu o probabilitate mai mare de apariţie după data de 20 iunie, informează rtv.net.

Mai multe