Cod galben de ploi și ninsori. Unde va turna cu găleata

27 noiembrie 2015 9:25   Național
Ultima actualizare:

Meteorologii au emis o atenționare de vreme rea și ploi însemnate cantitativ, valabilă de azi, ora 18.00, până mâine, ora 12.00. Zone extinse din Oltenia, Dobrogea, Muntenia și din sudul Moldovei sunt sub cod galben de precipitații.

Apoape toată țara se află sub avertizare meteorologică. Exceptând partea de nord-vest, teritoriul țării se va confrunta cu precipiații mixte, de ploi și ninsori, începând de azi (ora 18.00) și până mâine (ora 12.00). Nu mai puțin de 34 de județe sunt vizate de codul galben, spun specialiștii ANM.

În intervalul menţionat în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi în sudul Moldovei vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie, iar cantităţile de apă vor depăşi 20-25 de litri pe metrul pătrat. Pe alocuri se vor înregistra chiar și 40-50 de litri pe metrul pătrat, spun meteorologii. Precipitaţii mixte se vor semnala în Banat, precum şi în zona Carpaţilor Orientali, în vestul şi nordul Moldovei şi local în Transilvania, unde se va forma polei. În Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă consistent.

În regiunile sudice şi sud-estice, dar şi pe crestele montane, vântul va avea intensificări temporare, cu rafale ce vor depăşi local 55-65 km/h.În după-amiaza zilei de 28 noiembrie şi în noaptea de 28 spre 29 noiembrie precipitaţiile se vor semnala pe arii mai extinse în regiunile intracarpatice şi vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

Iată harta cu județele afectate

Mai multe