Cod galben de vânt puternic în București și alte 13 județe. Care sunt zonele afectate
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galben de vânt puternic, valabile în 13 judeţe şi în municipiul Bucureşti. Rafalele de vânt vor ajunge până la 70 de kilometri la oră.
Potrivit meteorologilor, până la ora 11.00, este cod galben de vânt în judeţele Constanţa şi Tulcea. ”Se vor semnala intensificări temporare ale vântului, cu rafale de 55...70 km/h”, au transmis meteorologii. Din cauza acestei avertizări, au fost oprite manevrele în porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud-Agigea.
Până la ora 12.00, este cod galven de vânt în judeţele Dolj şi Mehedinţi, unde rafalele vor ajunge la 55...65 km/h.
Până la ora 15.00, este cod galben în municipiul Bucureşti şi în judeţele Brăila, Ialomiţa, Buzău, Prahova, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Dâmboviţa şi Teleorman. În aceste zone, vântul va avea rafale care pot ajunge la 70 de kilometri la oră.