Cod portocaliu de inundaţii pe râul Bârzava, în judeţul Timiş
Hidrologii au emis, luni, o avertizare cod portocaliu pentru râul Bârzava, în judeţul Timiş, unde până marţi dimineaţă se pot produce inundaţii locale, din cauza viiturilor.
Potrivit avertizării transmise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, râul Bârzava, pe sectorul aferent staţiei hidrometrice Partoş, în sectorul îndiguit din judeţul Timiş, este sub avertizare cod portocaliu de luni, ora 12.00, până marţi, la ora 06.00.
De asemenea, acelaşi sector al râului Bârzava va fi, marţi, între orele 06.00 şi 16.00, sub avertizare cod galben de inundaţii.
Şi râurile Bega Veche, Timiş (sectorul aval de staţia hidrometrică Şag), cursul inferior al râului Moraviţa (judeţul Timiş) şi Jiu, în sectorul din aval de Răcari-Podari (judeţul Dolj) sunt sub avertizare cod galben de inundaţii, de luni, ora 12.00, până marţi, la ora 16.00
Pe râurile din judeţele avertizate se menţin nivelurile peste cotele de apărare, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior, a precizat sursa citată.