Cod portocaliu de ploi abundente în mai multe județe din țară!

1 iunie 2019 11:43   Național
Ultima actualizare:

ANM a emis un cod portocaliu de ploi abudente pentru județele Botoșani, Iași, Suceava și Neamț. De asemenea, va intra în vigoare și un cod galben în alte 26 de județe.

Codul portocaliu este valabil de sâmbătă de la ora 10:00, până duminică la ora 6:00, şi vizează judeţele Botoşani, Iaşi, Suceava şi Neamţ, potrivit news.ro

„Va ploua torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 40...50 l/mp şi izolat 60…70 l/mp. Se vor semnala descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, grindină de medii şi mari dimensiuni”, au anunțat meteorologii.

Cod galben de ploi în 26 de județe

Codul galben intră în vioare de sâmbătă de la ora 10, până duminică la ora 6 dimineața și vizează 26 de județe. 

„În intervalul menţionat, în nord-vestul şi estul teritoriului, precum şi în zonele de deal şi de munte, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, grindină şi intensificări ale vântului, vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în toate regiunile. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...50 l/mp”, precizează ANM.

Mai multe