Cod portocaliu de ploi, până sâmbătă seară. Sunt vizate Capitala și judeţe din Moldova și Muntenia
Meteorologii au emis, vineri, o avertizare cod galben şi cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică, până sâmbătă seară. Sunt vizate în total 32 de judeţe, dar şi Capitala.
Potrivit ANM, citată de News.ro, până sâmbătă, la ora 23.00, este cod galben în Muntenia, Moldova, Oltenia şi în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Transilvaniei.
”Va ploua însemnat cantitativ şi vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică. Aversele vor avea şi caracter torenţial, pe alocuri vor fi însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20...30 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp”, a transmis ANM.
Potrivit meteorologilor, fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe alocuri şi în celelalte regiuni.
Vremea se va menţine în general instabilă până la începutul săptămânii viitoare.
De asemenea, de la ora 12.00, până sâmbătă la ora 23.00, va fi cod portocaliu în judeţele Bacău, Galaţi, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Prahova şi în zona de munte a judeţelor Dâmboviţa, Argeş, Braşov şi Covasna.
”Va ploua abundent şi se vor acumula cantităţi de apă de 40...50 l/mp şi izolat 60...80 l/mp. Ploi abundente vor fi pe spaţii mici şi în celelalte judeţe din Muntenia şi Moldova”, a mai transmis ANM.
De asemenea, mteorologii au emis o prognoză specială pentru Bucureşti.
”Cerul va fi mai mult noros şi vor fi averse şi posibil descărcări electrice. În tot intervalul se vor acumula cantităţi însemnate de apă, în medie de 30...40 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificări, în general de 40...50 km/h. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 22 de grade, iar temperatura minimă din dimineaţa zilei de sâmbătă va fi de 15...16 grade”.