Codul portocaliu de inundaţii pe râul Crasna prelungit până marţi la 12.00
1 aprilie 2013 9:41
Național
Ultima actualizare:
Codul portocaliu înseamnă posibile depăşiri ale cotelor de inundaţie şi risc de viituri generatoare de revărsări importante, potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.
Tot până marţi la 12.00, se menţine Codul galben pe râurile din bazinele Tur, Crasna (amonte Domăneşti) din judeţele Maramureş, Satu Mare şi Sălaj, Barcău, Crişul Negru, Crişul Alb (judeţele Sălaj, Bihor, Cluj, Arad şi Hunedoara), Bega Veche, Bârzava, Moraviţa, (judeţele Timiş şi Caraş Severin), potrivit INHGA.
Hidrologii mai anunţă că se menţine, până miercuri la 18.00, codul galben ce vizează Dunărea, pe sectorul Bechet - Tulcea (sector îndiguit) din judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Constanţa şi Tulcea.