Coduri portocaliu și galben de viscol în jumătate din țară
Iarna se întoarce în forţă la finele sezonului calendaristic. Meteorologii au emis noi atenționări de vreme rea. Potrivit ANM, în jumătate din țară se vor semnala intensificări susținute ale vântului, temporar ninsori puternic viscolite și vizibilitate scăzută.
Ne aşteaptă un început de săptămână de iarnă autentică, cu ger şi ninsori viscolite. De luni (26 februarie) de la ora 04.00 şi până marţi (27 februarie), ora 20.00 se vor înregistra ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului şi viscol.
Din dimineața zilei de luni, aria ninsorilor se va extinde treptat, dinspre sud-vest, cuprinzând majoritatea zonelor țării. În sudul Banatului, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei ninsorile vor fi moderate și local însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări cu viteze de 45-55 km/h, iar în partea de sud-est a teritoriului peste 60-65 km/h, viscolind și spulberând zăpada și diminuând vizibilitatea.
Tot de luni, între orele 07-00-23.00, meteorologii au emis cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol. Zonele vizate de precipitaţii cu depunere de strat consistent de zăpadă sunt județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman. Aceleaşi manifestări ale vremii vor avea loc luni (26 februarie), între ora 10.00 şi marţi (27 februarie), ora 14.00. în județele Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea.
În intervalul menționat, în Municipiul București și în județele Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea, vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de 55-65 km/h, local peste 70 km/h și vor fi perioade de timp cu ninsoare puternic viscolită, determinând scăderea vizibilității sub 50 m.