Colectezi uleiul folosit și primești detergent de vase și apă plată. În ce recipiente îl strângi și unde-l duci

22 octombrie 2020 16:58   Național
Ultima actualizare:

Uleiul uzat se colecteză în România de un an. Două mari hipermarketuri din țară sunt prinse în acest program de reciclare pentru salvarea mediului înconjurător. Cei de la Auchan anunță că în schimbul uleiului, oamenii primesc detergent de vase și apă plată. Iată în ce recipente îl strângi și unde-l duci!

Carrefour, dar și Auchan colectează uleiul folosit la prăjeli. În loc să-l arunci în chiuvetă, acesta se poate recicla.

În felul acesta, se elimină și efectele dăunătoare pe care uleiul le are asupra solului și apelor, precum și apariția unor costuri suplimentare pentru întreținerea și curățarea stațiilor de epurare.

Totul este să-l lași să se răcescă, îl strecori și să-l pui în sticle de plastic de minim 0,5 litri (sau multiplu de 0,5l). Pe lângă ulei și recipientele vor fi reciclate.

Acestea se lasă la birourile Serviciul Clienți din punctele de colectare și vei fi recompensat, în funcție de cantitatea predată, cu produse din partea partenerilor Fairy și AQUA Carpatica, după cum anunță cei de la Auchan, care într-un an au strâns de la consumatorii casnici 100.000 de litri.

Unde ajunge uleiul uzat colectat

Uleiul astfel colectat este predat companiei Respiră Verde, lider național în materie de colectare, valorificare şi eliminare finală a uleiurilor şi grăsimilor comestibile uzate, pentru a fi condiționat printr-o serie de procese de încălzire, decantare și filtrare.

Ulterior, uleiul este transportat către valorificatorii finali, companii din spațiul UE, în vederea producerii de biocombustibili.

Unde s-a colectat cel mai mult ulei uzat

Galați, Satu Mare și București sunt orașele în care s-au colectat cele mai mari cantități de ulei uzat.

Potrivit companiei, magazinul Auchan Galați a colectat cea mai mare parte din cantitatea totală de ulei alimentar uzat, acesta fiind urmat de magazinul din Satu Mare.

În Capitală, cele mai mari cantități de ulei s-au colectat în hipermarketul din Drumul Taberei. Programul de colectare continuă pe termen nelimitat în toate cele 33 de hipermarketuri Auchan.

În plus, acestora li se alătură ca puncte de colectare și supermarketurile Auchan Turda (Cluj), Liberty (București) și MyAuchan Alexandriei (București).

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/uite-ce-poti-face-cu-uleiul-alimentar-folosit

https://www.click.ro/news/national/aparut-aplicatia-care-iti-permite-sa-faci-bani-din-deseurile-reciclabile

https://www.click.ro/news/national/dai-sticla-la-reciclat-si-esti-platit-de-aparat

Mai multe