Comarnic-Braşov, prima autostradă cu taxă din România?
Firme de construcţii din Italia, Franţa şi China şi-au manifestat dorinţa de a construi acest tronson de autostradă, care e o alternativă rapidă de acces pe Valea Prahovei. Realizarea autostrăzii ar costa însă 1 miliard de euro, bani pe care autorităţile române nu sunt pregătite să-i aloce. Astfel, cel mai probabil, autostrada va fi realizată de o companie privată, pe banii ei. Costurile pe kilometru se ridică la fabuloasa sumă de 25 de milioane de euro, dar, spun autorităţile, acestea sunt justificate de faptul că autostrada va fi realizată pe un traseu montan, nu în câmpie.
Acest lucru înseamnă că românii vor fi nevoiţi să plătească o taxă dacă vor să folosească acest drum pentru a se deplasa la între Comarnic şi Braşov. Valoarea taxei va fi negociată de autorităţile române cu firma constructoare, care îşi va fixa o ţintă, în ani, de recuperare a investiţei.