Comitet de urgență pentru traficul de la Eroilor

21 decembrie 2015 8:53   Național
Ultima actualizare:

Prăbușirea asfaltului în zona Eroilor, din Capitală, în urma lucrărilor la metrou a creat haos în zonă. Totul este închis de 10 zile, iar traficul a fost deviat. Ceea ce face ca circulația spre Drumul Taberei și Militari să fie de coșmar.

Astfel că, primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava, a declarat că a solicitat întrunirea Comitetului pentru Situații de Urgență, care să găsească o soluție pentru a reluarea traficului în zona Eroilor.

”Pentru miercuri am făcut o adresă către domnul prefect în care solicităm întrunirea Comitetului pentru Situații de Urgență , care se va întruni la ISU, unde vor fi invitați toți factorii implicați în această problemă. Sper să găsim o soluție cât mai repede și să redăm zona respectivă traficului așa cum este normal. Mergem să aflăm situația reală. Reprezentanții constructorului au zis că vor veni în cel mai scurt timp cu un proiect cu termene clare pentru rezolvarea accidentului din zona respectivă. Vrem să aflăm oficial în ce stadiu suntem la momentul acesta”, a spus Sava. Scutul Varvara, care săpa tunelul stației Eroilor 2, a spart din greșeală unul dintre puțurile amenajate de constructori, puțuri care ridicau la suprafață apa din pânza freatică.

Pământul s-a surpat, după infiltrațiile de apă, iar o porțiune mare de asfalt s-a lăsat cu 30 de centimeri față de nivelul șoselei. Zona Bd.

Eroilor Sanitari cu Bd. Eroilor a fost închisă circulației.

În plus, 14 persoane care locuiesc în blocurile din apropiere au fost evacuate, pentru că era iminenată prăbușirea clădirilor. Acestea stau acum la hotel sau la rude.

Mai multe