Complex medical multifuncțional în valoare de 11,5 milioane €, în Capitală

29 martie 2018 15:03   Național
Ultima actualizare:

Bucureștenii vor avea acces la servicii medicale în ambulatoriu grație unui nou centru medical care va fi amenajat începând cu acest an. Unitatea va fi creată prin reorganizarea fostei Policlinici nr. 2, din cartierul Pantelimon, și va găzdui două centre medicale, relocate de la spitalele „Malaxa” și „Sfântul Ștefan”.

Investiția de 11,5 milioane de euro a fost aprobată de Consiliul General al Municipiului București în ședința de miercuri, 28 martie 2018. Consilierii generali au aprobat relocarea și extinderea unor corpuri de clădire ale spitalelor „Nicolae Malaxa” și „Sfântul Ștefan”. Centrul medical „Sfântul Ștefan” și Centrul de referință pentru diabet „Nicolae Malaxa” vor fi mutate într-un sediu nou, situate pe Șos. Pantelimon 292, fosta clădire a Policlinicii nr. 2. Totodată, aici va funcționa și Dispensarul TBC Sector 2 și Sector 3.

Conform Primăriei Capitalei, care va asigura investiția, actuala clădire va fi reabilitată, recompartimentată și extinsă cu un corp nou și cu încă un etaj. Aici ar urma să funcționeze Complexul Medical Ambulatoriu, care va găzdui Centrul Medical “Sfântul Ștefan” și Centrul de referință pentru diabet “Nicolae Malaxa”.

În Centrul Medical “Sfântul Ștefan” vor funcționa 11 cabinete de consultații, nouă pentru adulți și două pentru copii, prevăzute cu boxă pentru vaccinări și testări IDR. De asemenea, va exista cameră de recoltare a probelor de spută, cameră de tratamente pentru bolnavii TBC, serviciu de radiologie, laborator de bacteriologie, farmacie cu circuit închis. Pentru pacienții cu TBC, va exista un circuit funcțional separat, cu acces direct din exterior și circuit separat în interior, pentru acces la cabinetul de consultații și investigații. Centrul va avea lift pentru accesul la cabinetele situate la etaj, pentru pacienții greu deplasabili și copiii mici. În noul centrul, vor lucra 64 de cadre medicale.

Centrul de referință pentru diabet “Nicolae Malaxa” va fi dezvoltat prin relocarea și extinderea Ambulatoriului Spitalului Clinic “Nicolae Malaxa”, dar și prin adăugarea unor secții noi, precum Gastroenterologie sau Endocrinologie. În noul centru, vor funcționa cinci cabinete de consultații Diabet pentru adulți, un cabinet de Diabet pediatric, cu sală de montat senzori și monitorizare, cabinete pentru Neonatologie, Endocrinologie, Dermatologie, ORL, Chirurgie, Medicină Internă, Urologie, Obstetrică-Ginecologie, Nefrologie, Neurologie, Boli Infecțioase, Cardiologie, Oftalmologie, Gastroenterologie și Stomatologie. Aparatura nouă de investigare va fi compusă din ecografe, computer tomograf, echipamente pentru radiologie. În noul centru, vor lucra 65 de cadre medicale.

Mai multe