Concluzia legiştilor: 18 victime au murit intoxicate cu acid cianhidric

9 noiembrie 2015 14:39   Național
Ultima actualizare:

Autopsia efectuată de legişti asupra celor 26 de trupuri neînsufleţite ridicate din clubul Colectiv în seara fatidică de 30 octombrie relevă că victimele aveau în sânge concentraţii de monoxid de carbon şi acid cianhidric în doză toxică. 18 dintre răniţi au prezentat concentraţii peste valorile letale, aceasta fiind cauza decesului, pe lângă arsurile suferite pe corp.

Concluyia mediclor legişti arată că tinerii care au decedat în noaptea concertului s-au intoxicat cu acid cianhidric. Redăm mai jos, comunicatul oficial al Insitutului Mina Minovici.

"În urma analizelor toxicologice efectuate în Institutul Naţional de Medicină Legală Mină Minovici Bucureşti privind cele 26 de cazuri de deces la faţă locului în evenimentul de la Clubul Colectiv din dată de vineri 30.10.2015 putem să aducem următoarele informaţii pentru opinia publică:

1. Pe lângă leziunile postcombustionale (arsuri) analizele toxicologice efectuate până în prezent arată că toate victimele prezintă concentraţii în sânge de monoxid de carbon şi acid cianhidric în doză toxică, 18 dintre victime prezentând concentraţii peste valorile letale.

2. Toate victimele au fost expuse în grad diferit la concentraţii ridicate de funingine, aerosoli şi gaze toxice generate în incendiu, între care monoxidul de carbon şi acidul cianhidric sunt dovedite că prezente.

3. În aceste tipuri de incendii rezultă însă şi alte tipuri de substanţe toxice: poliuretanul (ex. bureţi folosiţi în antifonare, etc.) şi poliacrilonitrilul (ex. fibre folosite la etansarea racordurilor de ţeavă) generează acid cianhidric şi izocianati, oxizi de azot, oxizi de sulf, policlorura de vinil (ex. plastice de orice fel) generează hipoclorit, acid clorhidric, acid fluorhidric, cauciucul generează hidrogen sulfit, acroleină, aldehide, benzen, fenoli, bioxid de sulf, etc. Pentru punerea în evidenţă în corpul decedaţilor a prezenţei posibile a acestor substanţe continuăm investigaţiile toxicologice.

4. La toate substanţele enumerate mai sus efectele toxice se manifestă imediat, că urmare a acţiunii directe, dar multe dintre aceste substanţe determina în corpul uman şi manifestări toxice la distanţă în timp faţă de expunerea iniţială ceea ce face că multe dintre persoanele care se află internate în spital să prezinte o patologie combinată postcombustionala şi toxică", se arată în comunicat. 

Mai multe