Confruntare explozivă între Turcescu și Dragnea pe holurile Parlamentului

9 ianuarie 2017 20:31   Național
Ultima actualizare:

Robert Turcescu, deputat din partea PMP, l-a luat la rost pe Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, chiar pe holurile Parlamentului. Scena a avut loc în prezența reporterilor aflați la fața locului, luni, 9 ianuarie. Motivul? Convocarea unei ședințe extraordinare la care Dragnea nu a binevoit a participa, deși el a fost cel care i-a somat pe deputați să se întrunească.

Robert Turcescu a intrat în direct pe contul lui de Facebook, acolo unde și-a spus of-ul: "Eram la piață, îmi făceam cumpărăturile. Am aflat de la radio, în timp ce-mi urcam cumpărăturile în mașină, că avem sesiune extraordinară convocată de domnul Dragnea și vreau să vă arăt că am ajuns la Parlament într-o goană, pentru a nu întârzia la această sesiune extraordinară și uitați cum arată Camera Deputaților. Dragnea nici măcar nu a ajuns, sunt câțiva colegi de-ai mei, în rest nu e nimeni. Ca să fie foarte clar. Nici măcar cei din PSD. E o mizerie ce au făcut. La ora 16:30 au anunțat că vom avea sesiune extraordinară. Nu sunt nici măcar 50 de deputați și nu că n-ar fi vrut să vină, dar asta e bătaia de joc a lui Dragnea. Încercăm să ne facem datoria de parlamentari, dar ceea ce face Dragnea este pur și simplu o mizerie. Să convoci o ședință extraordinară a Camerei Deputaților la ora 16:30 pentru 17:00... Cum să vină parlamentarii, chiar și din Prahova sau București într-o jumătate de oră? Am aflat de la radio, fiind în piață, și am venit în Parlament. În sală sunt 35 de oameni".

Imediat după ce această ședință a luat sfârșit, Turcescu l-a întâlnit pe Dragnea pe holurile Camerei Deputaților, unde nu s-a lăsat până nu i-a adresat câteva întrebări: "Ați convocat o ședință extraordinară pentru ora 17.00. Eram la piață, am sărit în mașină și am venit. Am ajuns la 17:03. Dumneavoastră de ce nu ați fost acolo?"

"Pentru că am făcut alte lucruri în birou. Domnule Turcescu, v-a ieșit acest circ, vă rog să continuați ", a venit și replica lui Liviu Dragnea, după care s-a îndepărtat și a plecat.

“Sunteţi deputat şi preşedintele Camerei. Ar trebui să vă fie ruşine”, a conchis vicepreședintele PMP.

Mai multe