CONGRES PNL. Momentul în care Florin Cîțu a fost huiduit în timpul discursului. Reacția premierului
Susținătorii lui Ludovic Orban l-au huiduit puternic pe premierul Florin Cîțu în timp ce acesta își prezenta moțiunea cu care candidează pentru șefia PNL. „Demisia” și „Fără PSD” au fost principalele scandări însoțite de fluierături prelungi.
”Ştiţi că asta înseamnă să vă daţi jos propriul Guvern. Deci numai Dragnea făcea asta. Câtă emoţie! Frumos, frumos. Deci PNL este viu şi asta trebuie să vadă toţi românii. Democraţie. Vă salut pe toţi, dragi colegi liberali. O campanie lungă şi dificilă, nu e aşa? Aşa e, dar eu vă spun că nu regret nimic din această campanie pentru am văzut că românii au nevoie de liberalism. Am mers în toată ţara pentru că am vrut să cunosc toate problemele cu care se confruntă comunităţile locale, dar şi dvs personal, colegi liberali. Probleme pentru care aţi primit doar promisiuni. Vă promit că nu o să vă dezamăgesc”, le-a spus Cîţu contestatarilor, potrivit News.ro.
Orban și-a calmat susținătorii
Orban a intervenit: ”Am rugămintea, către toţi susţinătorii mei, domnul Florin Cîţu îşi prezintă moţiunea, să stea liniştiţi şi să îl lase să îşi prezinte moţiunea. Noi suntem pozitivi. Rugămintea mea către toţi susţinătorii mei să îl lăsăm să îşi prezinte moţiunea”.”Domnule preşedinte, nu am nevoie de susţinere. Pot să îmi susţin moţiunea şi în uralele tuturor românilor. Eu pot să îmi susţin moţiunea. Do your worst. Eu ştiu că nu am fost perfect, am făcut greşeli, dar doar echipa câştigătoare a avut o campanie optimistă şi pozitivă pentru că am avut încredere în voi, toţi colegii liberali. Ştiu că astăzi veţi lua decizia corectă. Colegi liberali, eu sunt Florin, omul care nu a intrat demult în politică, dar care a muncit mult ca să ajungă aici. Şi pentru asta vă mulţumesc vouă”, a fost replica lui Cîţu.
Citește și:
VIDEO Ziua congresului PNL. Proteste cu un ciolan de 2 metri, în față la Romexpo