Consultări la Cotroceni: Cîțu, către delegația PNL: „Îmi place că toată lumea are cravată albastră”

11 octombrie 2021 15:17   Național
Ultima actualizare:

Un moment inedit și foarte nepotrivit cu situația în care se află în prezent România a fost oferit de Florin Cîțu în timp ce se afla, alături de delegația PNL, în sala de ședințe de la Cotroceni, unde urmau să aibă loc discuțiile cu Klaus Iohannis. Până la sosirea președintelui, șeful PNL a avut un schimb de replici cu colegii săi, dar nu despre ce urmau să discute la negocieri, ci despre culoarea cravatelor pe care le purtau.

Florin Cîțu s-a declarat încântat de faptul că toți membrii delegației PNL care au ajuns la Cotroceni pentru negocieri poartă cravată albastră. „Da, domnilor, văd că toată lumea poartă cravată albastră” a deschis liderul PNL o discuție ce s-a lăsat cu râsete zgomotoase. Un moment destul de nepotrivit în contextul în care întâlnirea nu a fost una de curtoazie, ci a marcat un moment de criză absolută în România.

Atitudinea lui Florin Cîțu a fost una mai mult decât relaxată, lejeră și fără nici un stres. Părea că nu are mari emoții. Între timp, România se afundă din ce în ce mai adânc în criza politică, pe lângă criza sanitară și cea energetică.

ASCULTĂ MAI JOS ÎNTREGA DISCUȚIE DESPRE CRAVATE, CULORI ȘI BULINE

Mai multe