Cont curent, de economii sau depozit? Uite cum să strângi bani!

14 iulie 2013 13:44   Național
Ultima actualizare:

Pentru contul curent ai cea mai mică dobândă

Contul curent este principalul produs financiar oferit de bănci deoarece prin intermediul lui se derulează principalele operaţiuni: depuneri şi retrageri de numerar, diverse plăţi şi încasări.

Contul curent permite încasarea salariului, a pensiei, a alocaţiei, a dobânzilor aferente depozitelor, precum şi plata facturilor, transferul unei sume de bani în regim simplu sau de urgenţă.

Ordonarea plăţilor se poate face la ghişeu, fie online, prin serviciul de internet banking, prin intermediul aplicaţiilor mobile sau a telefonului. Clienţii pot ataşa un card de debit la cont pe care să îl utilizeze pentru a face plăţi la comercianţi sau pentru a retrage bani de la bancomat. Dobânda oferită în general în cazul conturilor curente este foarte mică, în unele cazuri chiar 0%.

La contul de economii nu ai card ataşat

Contul de economii este varianta cea mai flexibilă de economisire. Contul permite depuneri sau retrageri de numerar oricând şi oferă o dobândă mai mare decât contul curent. În plus, băncile nu penalizează clienţii atunci când retrag bani, dar pot impune, în unele cazuri, menţinerea unei sume minime în cont. Contul de economii este ales, în special, de cei care doresc să strângă o sumă de bani prin depuneri periodice. În general însă, din contul de economii nu se pot face plăţi şi nici nu se poate ataşa un card.

Clienţii trebuie fie să retragă numerar de la caserie, dacă au nevoie, fie să transfere banii din contul de economii în contul curent ca să efectueze plata.

Ţi-ai făcut un depozit? Scoţi bani după 6 luni

Depozitul este produsul clasic de economisire, ce oferă, în medie, şi cea mai mare dobândă din cele trei variante. Depozitul este destinat însă celor care dispun de o sumă de bani pe care o pot depune la bancă pe o perioadă prestabilită de timp - o lună, 6 luni, un an etc. Clienţii au acces la bani şi înainte de scadenţă, dar acest lucru presupune pierderea dobânzii acumulate până la momentul respectiv.

De aceea, este recomandată constituirea unui depozit pe o perioadă lungă de timp doar dacă clientul este sigur că nu va avea nevoie de bani până la scadenţă. Altfel, este de preferat ca strategia de economisire să includă o combinaţie de depozite de valori mai mici, pe diverse scadenţe, şi un cont de economii din care banii pot fi retraşi oricând în caz de urgenţă, fără a se pierde dobânda acumulată.

De menţionat este faptul că toate cele trei produse intră în sfera produselor garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.

Mai multe