Contribuţiile sociale ar putea fi reduse cu 2% din 2014
Executivul intenţionează să reducă nivelul contribuţiilor sociale datorate de angajatori cu 2%, începând cu anul viitor, şi cu încă 3% până în 2016, informează rtv.net. Guvernul mai aşteaptă girul Ministerului de Finanţe, care urmează să analizeze care va fi impactul acestei măsuri asupra bugetului statului.
“Practic, prin reducerea CAS să încurajăm ceea ce înseamnă permanentizarea unui loc de muncă. E o discuţie complexă, nu este simplu, sigur că specialiştii se gândesc la acest lucru şi la multe altele din punct de vedere al politicilor fiscale, a taxelor directe şi indirecte. Trebuie, într-un fel sau altul, să ne punem de acord cu organismele internaţionale, pentru că trebuie să rămânem în plaja aceasta a deficitului bugetar”, a spus Georgian Ghervasie, consilierul pentru promovarea mediului de afaceri al premierului Ponta, citat de rtv.net.
Reducerea ar putea fi făcută în două etape, cu 2% din 2014 şi cu încă 3% până în 2016. Aceasta nu e singura veste bună pentru români, autorităţile analizează posibilitatea de a reduce nivelul taxei pe valoare adăugată, de la 24% la 19%, din 2014, în cazul în care această măsură luată în cazul pâinii va da roade în această vară.
Executivul doreşte reducerea TVA la pâine pentru a încuraja producătorii să renunţe la evaziune fiscală. Autorităţile speră să încaseze mai mulţi bani la bugetul de stat prin scăderea taxei, pe care toată lumea încearcă să o ocolească.