Copiii de la SOS Satele Copiilor îl aşteaptă pe Moş Crăciun cu dulciuri şi decoraţiuni

20 decembrie 2018 17:18   Național
Ultima actualizare:

Copiii din SOS Satele Copiilor București au decorat fursecuri și turtă dulce pentru sărbătorile de iarnă cu ajutorul produselor de la Dr. Oetker.

Atmosfera de familie a fost întregită de reacțiile entuziaste ale copiilor: “Deja eu i-am scris Moșului și sunt sigură că o să-mi aducă cadourile pe care mi le doresc pentru că am fost cuminte și am avut rezultate bune la școală”, ne-a declarat Maria. Ștefan a mărturisit că pentru el este o premieră, “eu împodobesc pentru prima data un brad de Crăciun cu decorațiuni din fursecuri și turtă dulce și îmi place foarte mult, dar cred că nu vor rezistă foarte mult timp în brad, pentru că le vom mânca”. Ca de fiecare dată, în perioadă sărbătorilor, Dr. Oetker este alături de copiii de la SOS Satele Copiilor oferindu-le produse celor 3 centre din București, Cisnădie și Bacău.

Organizația SOS Satele Copiilor România este membră a SOS Kinderdorf Internațional, una dintre cele mai mari organizații non-profit din lume. Încă de la înființarea sa, în anul 1949, de către medicul Hermann Gmeiner, această acționează în 134 de tări și oferă 1800 de programe și servicii unui număr de peste un million de beneficiari. În țara noastră, SOS Satele Copiilor România ocrotește și sprijină astăzi, la aproape 27 de ani de la înființare, mai mult de 1000 de copii care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiilor biologice.

Mai multe