Copiii româncei din Finlanda condamnată de stat imploră președintele să-i ”elibereze”

5 august 2017 20:02   Național
Ultima actualizare:

Camelia Smicală (45 de ani), medic român originar din Piatra Neamț, trăiește un adevărat coșmar în Finlanda, după ce statul i-a luat cu forța de lângă ea pe cei doi copii, Mihai (11 ani) și Maria (10 ani). Micuții se află la case de copii separate, ”inchisori de copii” după cum le-au numit și trimit scrisori după scrisori președintelui finlandez sau reprezentanților ONU, cerându-le să îi ”elibereze”.

Mihai şi Maria, aflaţi în case de copii separate, nu au mai putut fi vizitaţi de mama lor de o lună din cauza programului impus de sistemul de servicii sociale din Tampere, Finlanda. Medicul trăiește un adevărat cosmar de la divortul de sotul finlandez. După ce în luna aprilie a fost condamnată la 6 luni de închisoare (cu suspendare), pentru ofensa adusă autorităţilor finlandeze care veniseră să-i ia copiii, Camelia Smicală şi-a pierdut slujba, reușind cu greu să facă rost de alta.

Femeia se chinuie din greu să-și facă dreptate, iar copii ei încercă orice pentru a fi eliberați din centrele de copii sau ”închisor”, cum le numesc ei. Zilele trecute, Camelia Smicală a aflat că fiul ei, Mihai, a trimis o scrisoare preşedintelui Finlandei, Sauli Niinistö, pentru a-i cere să intervină în rezolvarea dramei familiei.  „După ce a făcut astfel încât după o lună de zile dr.Camelia Smicala să nu îşi poată vedea copiii, serviciul social din Tampere înlesneşte unei alte persoane posibilitatea de a face împreună cu Mihai o plimbare cu barca (îi mulţumim frumos). Nu este mama lui, nu este sora lui mai mare, nu este din familie. Fotografiile arată cât de nefericit şi de îngândurat este Mihai. Maria nu a participat şi are alt program: ea se uită toată ziua la televizor. Ştim de la bunica ei că Maria nu mai comunică, răspunde monosilabic la orice întrebare şi nu mai poate să rădă. În puţine cuvinte, portretul unui copil traumatizat”., se precizează în postare de pe Facebook a unei prietene de familie şi susţinătoare a Cameliei Smicală, Carmen Brandt, potrivit Adevărul.

În luna aprilie 2017, cei doi fraţi au scris fiecare câte o scrisoare şi pentru ONU în care îşi descriau drama prin care trec în centrele de plasament din Finlanda. Vă prezentăm mai jos întâi scrisoarea lui Mihai, apoi cea a Mariei. "Bună! Sunt Mihai şi am trecut prin încercări foarte grele. Petri, care se dă drept tatăl meu, pe când eu aveam 2 ani (nb. avea cam 4 ani), a încercat să mă omoare pe mine şi pe familia mea. El a izbit-o pe sora mea mai mare, Andreea de perete, s-a urcat pe mama şi pe sora mea mai mică. Apoi, când eu, mama, sora mea mica şi sora mea mai mare, ne-am mutat de la el, am fost cu toţii fericiţi până ne-au obligat sa ne întâlnim cu Petri. Apoi ne-au dus la casa de copii, de fapt la închisoarea de copii. Am fost luaţi cu forţa, bătuţi şi chinuiţi. Când ne-au dus la nişte lucratori sociali, aceştia ne-au spus că ne vor duce să locuim la Petri. Am sunat de multe ori la 112. Ne era frică de ce o sa ne facă Petri. Când a aflat Petri că am sunat la 112 a început să ţipe la Maria: "ce ati făcut?" El s-a repezit la noi pe scări în sus, ne-a luat telefoanele şi ne-a spus că ne duce la casa de copii. Eu şi Maria am spus că acolo e mai bine decât cu el. Apoi, după ce am ajuns din nou acasă, am fost obligaţi din nou să ne întâlnim cu Petri. Petri ne spune tot timpul că suntem zombi şi că eu şi cu Maria nu vom mai ajunge niciodată acasă. a spus că ne promite că nu o să mai ajungem acasă”.   „Ce ne-a făcut Petri mie şi familiei mele. Petri s-a urcat pe mama când eu eram la mama in braţe şi în acelaşi timp s-a urcat şi pe mine. Petri ma pişca si mă strângea atât de tare de mână (la fel ii făcea si fratelui meu), incât imi rămâneau semne timp de o săptămână. Petri l-a băgat pe fratele meu cu capul sub apă şi a aruncat-o pe sora mea mai mare pe scări. Petri mi-a aruncat cu papucii lui in capul meu si al sorei mele”, descrie clipele îngrozitoare prin care a trecut Mihai, în scrisoarea cu care dorește să fie auzit și familiei lui să I se facă dreptate.

Mai multe