Copiii se adaptează cel mai uşor la ora de iarnă!
În noaptea de 26 spre 27 octombrie trecem la ora de iarnă. Această schimbare afectează persoanele sensibile, care pot pot resimiţi stări de oboseală, stres sau anxietate. Psihoterapeutul Andreas Hniatiuc ne spune ce trebuie să facem pentru a trece cu bine peste această perioadă.
Trecerea la ora de iarnă presupune că ne trezim dimineaţa mai târziu cu o oră. Cu toate acestea, chiar dacă avem impresia că dormim mai mult, peste zi suntem foarte obosiţi. Iar oboseala poate duce la depresii, melancolie, irascibilitate, spune psihoterapeutul Andreas Hniatiuc (la psiholog.ro).
Psihoterapeutul Andreas Hniatiuc
Un factor important în evitarea trăirilor emoţionale negative îl reprezintă optimizarea programului de somn. În cazul unui program de odihnă haotic, orice decalaj orar contribuie la instalarea stării de somnolenţă, a pierderii capacităţii de concentrare şi la declanşarea stărilor emoţionale disfuncţionale.
Nu-ţi schimba programul înainte!
Atunci când schimbăm un anumit comportament, certificăm faptul că ne confruntăm cu o problemă, iar cest lucru, în loc să ne ajute, mai rău ne face. Această schimbare de comportament amplifică şi mai mult problema respectivă. Se recomandă adaptarea treptată la situaţie, organismul găsindu-şi singur resursele depăşirii unui astfel de obstacol. De asemenea, organizarea programului de odihnă reprezintă un factor de suport în vederea trecerii mai uşor peste potenţialele dereglări cauzate de decalajul orar.
Persoanele în vârstă, cele mai afectate
Spre deosebire de copii, în cazul persoanelor în vârstă, schimbarea bioritmului cauzată de diferenţa dintre ora de vară şi cea de iarnă, are un impact mai puternic, acestea putând manifesta anumite schimbări comportamentale evidente precum tulburări de somn, nelinişte, irascibilitate. În cazul copiilor, vrbim despre un bioritm mai flexibil, ceea ce va favoriza adaptarea mai rapidă de la ora de vară la cea de iarnă.
În plus, copiilor le este mult mai uşor să îşi adapteze nivelul de energie consumat pentru a compensa lipsa luminii sau a activităţilor desfăşurate în aer liber. În ceea ce priveşte persoanele sensibile, acestea sunt puternic marcate de orice schimbare.
În acelaşi timp, trecerea la ora de iarnă presupune schimbarea dinamicii activităţilor cotidiene. Se reduce practic timpul alocat activităţilor desfăşurate în aer liber precum si a activităţilor cu caracter social. Ţinând cont de faptul că mişcarea în aer liber precum şi activităţile sociale sunt un remediu în tratarea dispoziţiilor emoţionale negative, persoanele în cauză devin mai expuse trăirii unor stări disfuncţionale.
Sfaturi pentru un somn odihnitor
Este recomandat somnul la prânz ori de câte ori avem ocazia. De asemenea, este bine să facem mişcare, să evităm sedentarismul, să desfăşurăm activităţi de socializare, să avem o alimentaţie echilibrată şi să evităm consumul alimentelor ce conţin substanţe excitante precum cafeaua, ciocolata sau băuturile energizante.
Cât durează până ne obişnuim cu noul program?
Studiile indică faptul că, în general, tulburările generate de schimbarea orei de vară variază de la câteva zile la două săptămâni, perioadă în care organismul se va adapta treptat la aceste modificări. Perioada necesară adaptării este variabilă, în fucţie de vârstă.