Copleşit de datorii, s-a sinucis cu maşina

14 noiembrie 2012 17:07   Național
Ultima actualizare:

Un tânăr din Constanţa a ales să se sinucidă într-un mod cu totul aparte: s-a urcat la volan şi a intrat cu toată viteza într-un pod din zona Doraly. El a murit pe loc.

La 25 de ani, Alexandru Miu devenise dependent de jocurile de noroc. Toţi bănuţii pe care îi câştiga muncind îi pierdea noaptea la "păcănele".

Ajunsese să se împrumute la rude şi prieteni, în speranţa că, într-o zi va da norocul peste el. Marţi noaptea însă, după ce pierduse, din nou, la jocurile electronice, Alexandru nu a mai suportat gândul că se afundă tot mai mult în datorii şi a decis să-şi încheie socotelile cu viaţa.

A scris un SMS de adio pe care l-a trimis familiei şi prietenilor, s-a urcat în maşina lui, un Volkswagen, şi a apăsat până la fund pedala de acceleraţie. Maşina a prins viteză din ce în ce mai mare. Când a observat pe margine un stâlp de curent, a tras de volan şi a lovit cu toată forţa obstacolul de beton. Impactul a fost atât de violent, încât stâlpul s-a rupt. Maşina a ricoşat apoi în capul unui pod şi a rupt şi două ţevi de termoficare. Alexandru nu a avut nici o şansă, echipele de intervenţie stabilind că el a murit pe loc.

Tânărul de 25 de ani era apreciat de cunoscuţi. Jocurile electronice de noroc l-au făcut, însă, să-şi piardă încrederea în el. Pe pagina de Facebook a lui Alexandru Miu, prietenii şi rudele au postat mai multe mesaje de condoleanţe familiei. „Dumnezeu să te ierte Alex, pentru ceea ce ai făcut şi să te aibă în pază acolo unde eşti...păcat pentru că ai fost un coleg super de treabă.....numai tu ştii ce a fost în mintea ta în acele momente....:((", sună mesajul unui fost coleg de muncă.

Mai multe