Corneliu Vadim Tudor candidează la Preşedinţie. Se vede deja la Cotroceni

9 iulie 2014 19:56   Național
Ultima actualizare:

Corneliu Vadim Tudor a anunţat miercuri că va candida pentru Preşedinţie la alegerile din noiembrie, mizând pe electoratul "stabil" al Partidului România Mare.

"Să se termine cu impostura stânga-dreapta. Electoratul PRM e acelaşi, a rămas stabil. Este vremea unei crize profunde care îmi aminteşte de anul 2000, când am intrat în finală la alegerile prezidenţiale", a declarat C.V. Tudor pentru Agerpres.

El a precizat că s-a hotărât să candideze la Preşedinţie la ultima şedinţă a Biroului Permanent al PRM.

"M-au rugat mai multe filiale din ţară să candidez", a mai spus C.V. Tudor, conform Hotnews.ro

Liderul PRM a candidat la fiecare scrutin din 1996 şi are cele mai multe canditaturi în alegerile prezidenţiale. În 2000, a fost la un pas chiar de a le câştiga: atunci, Vadim Tudor a intrat în turul doi, dar a pierdut mandatul în faţa lui Ion Iliescu.

Mai multe