Corneliu Vadim Tudor, revocat de la şefia PRM
Gheorghe Funar, până în prezent secretar general al PRM, a declarat, pentru Mediafax că s-a decis alegerea unui Birou Politic interimar care să asigure conducerea partidului până la organizarea unui congres extraordinar, care ar putea avea loc până cel târziu în toamna acestui an, unde vor fi organizate alegeri pentru funcţiile de preşedinte, prim-vicepreşedinte, vicepreşedinţii şi secretarul general al PRM. El a precizat că nu a intrat în PRM pentru ca candida la funcţia de preşedinte al partidului, iar Corneliu Vadim Tudor va avea posibilitatea de a candida din nou la funcţia de preşedinte al partidului.
Pe de cealaltă parte, Vadim Tudor e foc şi pară. "Pe mine nu mă poate înlocui nimeni din această funcţie, chiar şi numai pentru simplul motiv că sunt preşedintele fondator al partidului şi marca PRM e înregistrată la OSIM pe numele meu", a spus Corneliu Vadim Tudor.