Coronavirus România. Iată de ce nu se închide metroul din București!

13 martie 2020 21:05   Național
Ultima actualizare:

Transportul în comun și în special cel din subteran este luat cu asalt de bucureșteni. Nu mai puțin de 600.000 circulau cu el zilnic. De câteva zile de când mulți angajați lucrează de acasă, nu mai este la fel de aglomerat, dar tot există călători.

Aglomerația este cel mai important factor de contaminare cu coronavirus. Cu cât respiri același aer cu alții, pui mâna pe obiecte, suprafețe, cu atât pericolul este mai mare.

Astfel că fostul președinte și actual europarlamentar PMP Traian Băsescu a declarat încă de luni că o soluție pentru evitarea epidemiei de coronavirus în România ar fi închiderea metroului.

Raed Arafat: ”Închiderea metroului ar însemna haos”

Dar iată că cei care fac parte din Comitetul Special pentru Situații de Urgență nu doresc acest lucru, deocamdată. ”Nu toată lumea are mașină. S-ar crea haos”, a explicat medicul Raed Arafat.

Acesta a mai spus că nici zborurile nu pot fi oprite, pentru că vorbim despre un impact economic major.

”Dacă vii dintr-o zonă care nu este roșie sau galbenă, dar în câteva zile devine, ai obligația civică să declari la Direcția de Sănătate Publică că ai fost plecat și să stai acasă”, a declarat Arafat.

Luni e posibil să fie declarată stare de urgență în România 

Însă din momentul în care președintele țării Klaus Iohannis va declara stare de urgență lucrurile vor deveni mult mai stricte. Granițele se vor închide, astfel că toate căile de intrare în România vor fi închise.

Surse oficiale au declarat pentru Click! că acest lucru e posibil să se întâmple luni, 15 martie. Revenind la metrou, cei de la Metrorex au spus că pentru limitarea răspândirii infecţiei cu Covid -19 trenurile sunt dezinfectate suplimentar la nivelul barelor de susţinere şi a butoanelor de deschidere a uşilor din interiorul acestora cu produse autorizate de Ministerul Sănătăţii.

În plus, firmele cu care au contract pentru salubrizare sunt obligate să intensifice acţiunile de curăţenie şi igienizare a spaţiilor publice şi spaţiilor tehnice din staţiile de metrou prin acţiuni de colectare şi evacuare a gunoiului menajer din staţii şi depouri, servicii de dezinsecţie, deratizare şi dezinfecţie - igienizare.

Punctele de lucru ale personalului ce intră în contact cu bancnotele au fost dotate cu dispersoare cu gel antibacterian.

Citește și: 

https://www.click.ro/news/bucuresti/masuri-coronavirus-putem-plati-calatoria-cu-cardul-contactless-43-de-statii-metrou

https://www.click.ro/news/bucuresti/coronavirus-romania-metrorex-cere-companiilor-din-nordul-capitalei-sa-isi-regandeasca

https://www.click.ro/news/national/coronavirus-romania-scandal-cu-transportatorii-soferii-refuza-sa-intre-izloare-desi-un

Mai multe