Corpul de control al premierului, în anchetă la Metrorex

10 mai 2016 14:53   Național
Ultima actualizare:

Corpul de control al primului-ministru desfăşoară, marţi, o “acţiune de control inopinată” la sediul Societăţii Comerciale de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex” – S.A, vizând contracte de achiziţionare a unor trenuri.

Potrivit Corpului de control al premierului, ancheta vizează atribuirea şi derularea unor contracte de achiziţie a unor trenuri de metrou, dar şi atribuirea şi derularea unor contracte de achiziţie a unor lucrări la Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei – Pantelimon.

Corpul de control al premierului a solicitat documentele care vizează aceste contracte, scrie România Tv.

“În data de 10.05.2016, Corpul de control al primului-ministru desfășoară o acțiune de control inopinată la sediul Societății Comerciale de Transport cu Metroul București 'Metrorex' SA din Bd. Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, București, în temeiul Ordinului nr. 59/29.04.2016, cu preluarea documentelor aferente următoarelor obiective: atribuirea și derularea unor contracte de achiziție a unor trenuri de metrou; atribuirea și derularea unor contracte de achiziție a unor lucrări la Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei — Pantelimon”, anunță Corpul de control.

Mai multe