Coşmarul unei studente care şi-a făcut rinoplastie. Riscă să rămână fără nas

16 septembrie 2014 13:53   Național
Ultima actualizare:

O studentă de 26 de ani din Iaşi trăieşte un adevărat coşmar din cauza unei operaţii nereuşite la nas.

Fata a ajuns prima dată la medic anul trecut, din cauza unor sângerări nazale. Medicul  Ionuţ Hănţescu, de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, i-a spus că are deviaţie de sept şi a îndrumat-o spre doctorul Radu Budurcă, pentru operaţie.

Intervenţia a costat 1.300 de euro şi a fost una complet nereuşită.

La un an după prima intervenţie, tânăra a ajuns din nou la acelaşi medic, pentru o altă operaţie. Acum, ea se declară total nemulţumită de aspectul nasului, are o cicatrice inestetică şi se fereşte să iasă din casă. Mai mult, respiră la fel de greu şi are dureri, scrie adevărul.ro.

Medicul care a operat-o pe fată îi recomandă însă să aibă răbdare, fiind convins că, în timp, cicatricea se va estompa.

„La pacienta B. a existat o reacţie anormală de cicatrizare, care s-a manifestat prin retracţie şi îngroşare. Am încercat să limitez această tendinţă la retracţie cu un suport de cartilaj, dar nu a reuşit decât parţial. O cicatrice are însă mai multe faze şi, după îngroşarea iniţială, vine şi o fază de relaxare. Din păcate, în cazul pacientei retracţia este într-o zonă vizibilă şi pacienta nu mai are răbdare pentru a aştepta ameliorarea în timp“, a declarat Radu Budurcă, potrivit sursei citate.

Mai multe