Crăciun de poveste în Maramureş şi Bucovina
Ai fost vreodată în Maramureş şi Bucovina iarna, de Crăciun? Sunt locuri cu adevărat magice, ne spune Bogdan Tomoiagă, secretar de stat în Ministerul Turismului. Aici ai parte de peisaje spectaculoase, colinde şi tradiţii cum nu se găsesc nicăieri în lume, oameni ospitalieri şi mâncare bună.
Mai sunt doar două săptămâni până la cele mai frumoase sărbători ale anului, iar dacă vrei să simţi spiritul lor, să trăieşti o atmosferă de basm, atunci rămâi în România. Aici sunt locuri care merită din plin să fie vizitate. Maramureşul, spre exemplu, este considerat sufletul satului tipic românesc, cu obiceiuri păstrate din bătrâni, colindători în costume populare, case micuţe încărcate de zăpadă din hornul cărora iese fum... parcă pătrunzi într-o altă lume.
„Se spune că cine a păşit o dată în ţinuturile Maramureşului nu va uita nicicând frumuseţea acestor locuri. Obiceiul colindatului are un farmec aparte. Începe în ajunul Crăciunului, iar primii care pornesc sunt copiii, îmbrăcaţi în straie populare. Până la finalul serii, nicio casă nu va rămâne necolindată. Jocul Moşilor este o altă tradiţie foarte veche care se păstrează şi în vremurile noastre. Presupune deghizarea unor colindători cu măşti tradiţionale, care fac urări de sănătate şi fericire gospodarilor. Un obicei de iarnă maramureşean dedicat tinerilor presupune un dans arhaic în casele unde se află fete de măritat. Dansatorii poartă măşti din lemn, colorate, sunt îmbrăcaţi în piei de oaie neprelucrate şi piei de animale pe cap, pentru a nu fi recunoscuţi”, spune Bogdan Tomoiagă.
Localnicii din Maramureş vă asigură toate condiţiile astfel încât să nu vă plictisiţi nicio secundă. Puteţi face plimbări cu sania trasă de cai, admira peisajele de munte, participa la ateliere meşteşugăreşti. Găsiţi aici o mulţime de locuri de cazare cu specific tradiţional, cum ar fi Pensiunea Glodeanca, situată la mijlocul drumului dintre Poienile Izei şi Slătioara, Casa Dacilor Liberi din Ruscova, aşezată în mijlocul munţilor, sau Casa Borlean din Vadul Izei, unde gazdele organizează cursuri de iniţiere în meşteşuguri tradiţionale şi picturi de icoane pe sticlă. Nu vă faceţi griji în ceea ce priveşte mâncarea.
Gazdele vă vor omeni cu slăninuţă fragedă, cârnaţi de casă, brânză telemea, alături de un păhărel de horincă, dar şi o mulţime de plăcinte şi cozonaci făcuţi după reţete bine păstrate din generaţie în generaţie.
Şi Bucovina este un tărâm magic de Sărbători. Bucovinencele sunt şi ele adevărate gospodine care vă aşteaptă, de Crăciun, cu răcituri din carne de cocoş, carne cu hrean şi smântână, găluşte cu crupe şi renumiţii cozonaci cu nucă şi mac. Jocurile cu personaje animaliere şi umane – capra, ursul, ţapul, moşii, babele, ţiganii – se păstrează an de an, spre amuzamentul turiştilor, iar mersul la colindat reprezintă un adevărat cod de legi şi reguli nescrise. „De obicei, se formează grupuri de şase persoane alese după funcţia socială, după calităţile morale sau gradele de rudenie, având un lider ce deţine calităţi morale ireproşabile. Aici, să ţii poarta încuiată şi să nu primeşti colindători e considerat un mare păcat, deoarece aceştia sunt vestitorii binelui, care purifică locuinţa. Mai mult, la casele cu fete de măritat, flăcăii însoţiţi de orchestră, încing o horă care se joacă până în zori”, povesteşte specialistul în turism.
Puteţi înnopta în casele cu specific bucovinean, cum ar fi Casa Baciu, care se află la 5 km de Pojorâta, Pensiunea La Roata, situată chiar în Gura Humorului, sau la Popasul Domnesc, care are un centru SPA şi multe facilităţi. „Nu plecaţi din Bucovina fără să vedeţi mănăstirile Voroneţ şi Gura Humorului, iar dacă faceţi popas în comuna Marginea, puteţi cumpăra vase din ceramică neagră, unice în Europa”, vă mai sfătuieşte secretarul de stat în Ministerul Turismului.
Dacă nu reuşiţi să ajungeţi în Maramureş şi Bucovina, puteţi petrece Crăciunul şi în alte locuri frumoase din România. Transilvania are munţi spectaculoşi şi staţiuni care oferă toate facilităţile de schi şi cazare. Valea Prahovei vine cu tot felul de atracţii turistice, însă e cam aglomerată şi mult prea comercială. Oricând puteţi da o fugă la târgurile de Crăciun de la Sibiu, Bucureşti, Cluj-Napoca, Alba Iulia sau Sighişoara, care acum sunt împânzite cu luminiţe şi decoraţiuni festive, mâncăruri apetisante, vin fiert şi castane coapte.