Craiova: Procuror cercetat pentru divulgare de informaţii secrete

6 iunie 2013 12:19   Național
Ultima actualizare:

Cerăceanu este acuzat de procurorii anticorupţie de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului, în 29 şi 30 ianuarie, procurorul Cerăceanu "a folosit în mod direct, informaţii deţinute de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova într-un dosar penal aflat în instrumentarea altui procuror, informaţii despre care a avut cunoștință în mod legal, în cadrul activităţii de serviciu, încunoştinţând persoana învinuită în acel dosar că îi sunt interceptate convorbirile telefonice şi că se va dispune faţă de ea măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore".

Procurorii DNA susţin că magistratul a transmis respectivele informaţii persoanei cercetate, în scopul obţinerii de avantaje nepatrimoniale.

Dosarul va fi judecat de Curtea de Apel Craiova. Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât joi suspendarea din funcţie a lui Dragoş Cristian Cerăceanu, începând cu 6 iunie, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa

Mai multe