Crește numărul incendiilor de vegetație în Timiș. Ce pățesc cei care își dau foc la miriște
A crescut numărul incendiilor în județul Timiș, iar autoritățile transmit că cei care ard ilegal miriștile vor fi amendați și riscă să rămână fără subvenții APIA. Au fost înștiințate toate primăriile din județ.
Prefectul Timișului, Zoltan Nemeth, a transmis că primăriile vor trebui să îi informeze pe oameni cu privire la riscurile incendierii vegetației uscate dar și la sancțiunile ce vor fi aplicate în cazul în care se încalcă legea, potrivit Tion.ro.
„În contextul creşterii alarmante a numărului de incendii produse la vegetaţia uscată în judeţul Timiş, cât și în alte țări precum Grecia, Italia, Turcia, unde au fost înregistrate victime omenești și pagube devastatoare, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș, împreună cu ISU Banat al județului Timiș, în calitate de vicepreședinte tehnic al CJSU Timiș, am transmis o adresă către toate primăriile cu privire la incendierea vegetației uscate și a resturilor vegetale, solicitând primariilor să procedeze la informarea cetățenilor cu privire la sancțiunile aplicabile, prin toate mijloacele de comunicare posibile, pentru a preveni și stopa fenomenele de ardere a vegetației și a altor deșeuri”, a anunțat prefectul Timișului, Zoltan Nemeth.
Arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă, exceptând situațiile de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători.
APIA monitorizează incendiile prin GPS
Pentru a urmări incendiile de vegetație, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat’’ și cei ai Gărzii de Mediu vor transmite la APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) informații referitoare la locul și momentul producerii arderilor, conform localizării GPS. Mai departe, instituția poate tăia din subvențiile alocate fermierilor, pe lângă amenzile pe care le pot lua aceștia.
Peste 100 de incendii de vegetație într-o singură zi
Ieri, pompierii au intervenit la 195 de incendii, la nivel național, dintre care 137 au fost arderi necontrolate la miriști, vegetație uscată și gunoi, fiind afectate aproximativ 408 hectare de teren.
De asemenea, în primele șapte luni ale anului, din cele peste 5.000 de intervenții, peste 2.000 au fost la incendii de vegetație uscată și 344 arderi de miriști. În același timp, 28 de incendii au distrus 22 de hectare de pădure
Potrivit Legislației în vigoare, arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetației ierboase, fără acceptul de la protecţia mediului şi fără informarea serviciilor de intervenție se sancţionează contravenţional de către Garda Națională de Mediu cu amenzi cuprinse între 3.000 – 6.000 lei pentru persoanele fizice și 25.000 – 50.000 lei pentru persoane juridice. Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor şi a altor materiale combustibile se poate sancţiona contravenţional de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență cu amenzi cuprinse între 1.000 – 2.500 lei.
Citește și:Care au fost cele mai mari incendii de vegetaţie din istorie?