Creştere a îmbolnăvirilor de Covid-19 la grupa de vârstă 5-9 ani

25 februarie 2021 22:38   Național
Ultima actualizare:

Rata de infectare cu noul coronavirus a crescut majoritar la copii şi tineri - grupa de vârstă 0-19 ani, în special pentru cei cu vârstele cuprinse între 5 şi 9 ani, de la deschiderea şcolilor şi până pe 21 februarie, arată o analiză a Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), citată de hotnews.ro.

INSP estimează că impactul acestei creşteri a ratei de infectare la copii va fi unul indirect asupra sistemului de sănătate - copiii în mare parte nu au nevoie de spitalizare şi sunt izolaţi la domiciliu, unde pot transmite infecţia cu COVID unor adulţi cu vulnerabilităţi care să aibă însă nevoie de spitalizare. Potrivit Ministerului Educaţiei, de la deschiderea şcolilor, din 8 februarie şi până pe 19 februarie, când a fost ultima raportare a Ministerului Educaţiei, 809 elevi şi 638 de angajaţi au fost confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus.

Mai multe