CRIMĂ ÎN SIGHET: Soţ înjunghiat în inimă de amant. Soţia se află în stare gravă la spital

28 mai 2011 19:38   Național
Ultima actualizare:

Sighetenii de pe strada Bogdan Vodă au avut parte, în această seară, de imagini de coşmar. Un bărbat a murit între blocuri, înjunghiat în inimă, iar soţia acestuia a fost transportată de urgenţă la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei, cu plăgi multiple. Agresorul - amantul femeii - a dispărut fără urmă.

Vecinii au fost cei care au solicitat ajutor prin numărul unic de urgenţă. În momentul în care medicii de pe Ambulanţă au ajuns pe strada Bogdan Vodă, soţul Gabrielei F. zăcea într-o baltă de sânge, între blocuri. Intervenţiile de resuscitare au fost zadarnice, bărbatul nu a mai putut fi salvat, plaga înjunghiată în inimă fiindu-i fatală. Se pare că agresorul este nimeni altul decât amantul femeii care, într-un acces de gelozie, a ales să se răzbune cu cuţitul şi pe iubita lui, şi pe soţul acesteia. Potrivit unor surse care au dorit să rămână anonime, se pare că femeia a fost tăiată pe faţă şi a căzut lângă scara blocului. Gabriela F. (35 de ani) urmează să fie adusă, în această noapte, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare. „Victima prezintă plagă retroauriculară (în spatele urechii, n.red.), multiple plăgi faciale, plagă membru superior. De cum ajunge la Baia Mare, va intra în sala de operaţie. Riscă o hemoragie masivă, care-i poate fi fatală", au arătat surse medicale.

„Procurorul de serviciu a plecat spre Sighetu Marmaţiei. În funcţie de ce va afla la faţa locului, vom da detalii", a confirmat evenimentul sângeros procurorul Ioan Petran, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.

Deocamdată, agresorul nu este de găsit, angajaţi ai Poliţiei fiind pe urmele lui.

Mai multe