Crimele de la Caracal. DIICOT cere sancţionarea avocatei familiei Melencu

21 noiembrie 2019 11:53   Național
Ultima actualizare:

DIICOT cere sanctionarea avocatei familiei Melencu după ce aceasta a declarat că nu există probe în dosarul privind dispariția Luizei Melencu și că, de la 1 august, nu s-a mai facut nimic în acest dosar. Procurorii DIICOT au trimis o adresă Baroului Timiș în care cer sancționarea avocatei Carmen Obârşanu, pe care o acuză de conduită neprofesională la telefon.

Procurorii îi reproșează avocatei că a refuzat să pună la dispoziția DIICOT contractul încheiat între aceasta și familia Melencu. În replică, avocata Carmen Obârșanu a spus că legea nu o obligă să pună la dosar copia după actul original, așa că le-a dat anchetatorilor o împuternicire. Act cu care DIICOT nu este de acord. Într-o intervenţie telefonică  la Antena 3, avocata Carmen Obârșanu neagă acuzațiile ce i se aduc.

"În urmă cu o săptămână am depus o cerere de consultare a dosarului și delegația de împuternicire pe care o încheiasem în urma contractului cu familia Melencu. A doua zi, doamna Melencu a fost sunată de un ofițer și întrebată în ce condiții m-a angajat. Dânsa a spus că sunt un avocat angajat. După o oră, mă sună un agent de poliție de la București și m-a întrebat dacă familia Melencu a renunțat la domnul Tonel. I-am spus că nu. Mi-a spus că domnul procuror solicită de la dumneavostră contractul de asistență juridică. Nu se depune contractul de asistență juridică. Eu am depus delegația și o aduc în original. Polițistul a încheiat un proces-verbal cu lucruri neadevărate, le înmânează conducerii DIICOT și vineri când am ajuns să studiez dosarul nu mi s-a spus nimic, dar s-a depus adresa către barou. Nu este adevărat ceea ce se debitează în procesul-verbal”, a povestit avocata pentru sursa citată. ”Eu am dat o notă explicativă Baroului și nu este nicio problemă”, a mai spus avocata, la Antena 3.

Însoțită de avocată, mama Luizei, Monica Melencu, a mers săptămâna trecută la DIICOT unde a parcurs timp de 9 ore o parte din dosarul dispariției fiicei sale. Mama adolescentei a dorit să știe care sunt probele care s-au strâns la dosar până la această oră, dar și ce se întâmplă cu raportul de la FBI. 

Avocata și familia Luizei Melencu au primit acces la 7 din cele 15 volume din dosarul crimelor de la Caracal, pentru că o parte din dosar a fost depus în instanță. Luiza Melncu a dispărut de acasă în luna aprilie. 

Mai multe