Criminalul de la Perla schimbă legea armelor în România

24 mai 2012 17:03   Național
Ultima actualizare:

Au verificat toate dosarele de port-armă ale angajaţilor MAI, controale în urma cărora 93 de poliţişti au rămas fără pistoale, iar acum vor să schimbe şi legea privind acordarea permisului de port-armă.

Acestea sunt urmările masacrului de la coaforul "Perla", când un angajat al MAI a împuşcat mortal două persoane şi a rănit alte şase.

"Modificările legislative privesc valabilitatea permisului eliberat pentru armele letale şi obligativitatea comunicării motivului pentru care se doreşte procurarea armei de apărare şi pază", a declarat şeful Poliţiei Române, chestorul Petre Tobă, pentru Agerpres.

În prezent, un astfel de permis este valabil cinci ani, iar în viitorul act legislativ durata va fi de trei ani, ceea ce presupune că deţinătorii de arme vor fi verificaţi mai des. În cazul posesorilor de arme neletale, aceştia vor fi obligaţi să urmeze cursuri de pregătire.

Mai multe