Criminalul din Corbu a fost prins, după ce a ucis un bărbat şi i-a violat fiica de 20 de ani

2 iulie 2021 21:23   Național
Ultima actualizare:

Oamenii legii au reuşit să îl prindă pe individul mascat care a înjunghiat un bărbat în vârstă de 41 de ani şi a violat-o pe fiica acestuia, în vârstă de 20 de ani.

„În urma activităților desfășurate, vă informăm că, la acest moment, la sediul Poliției orașului Năvodari este audiat un bărbat, bănuit de comiterea faptelor" a anunţat MAI vineri seară, 2 iulie. Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat că presupusul criminal de la Corbu a fost prins și este audiat la poliție în cazul crimei îngrozitoare pe care a comis-o, urmată de un viol.

„Bărbatul bănuit de comiterea omorului care a avut loc azi-dimineața, în localitatea Corbu, a fost prins! Mulțumesc efectivelor de poliție pentru profesionalismul de care au dat dovadă în prinderea acestuia”, a anunțat Bode.

Persoana omorâtă, în vârstă de 40 de ani, tatăl a trei copii, a fost găsită cu o mână amputată, tăiată la gât, persoane apropiate familiei precizând, pentru Replica, că agresorul a fost la un pas să își și decapiteze victima. Potrivit acelorași surse, criminalul ar avea în jur de 29 de ani. 

Mama celor trei copii ar fi încercat să lupte cu agresorul, alegându-se cu plăgi tăiate la mâini. Tânăra de 20 a fost violată și transportată la spital pentru îngriji medicale de specialitate, ceilalți doi copii reușind să scape nevătămați.

Mai multe