Criminalul din Oneşti, Gheorghe Moroșan, refuză să coopereze cu anchetatorii

25 martie 2021 20:49   Național
Ultima actualizare:

Aflat de patru zile în arest, Gheorghe Moroşan a fost audiat ieri pentru prima oară, oficial, de procurori. Deşi îi spusese avocatului că e de acord să facă declaraţii, el s-a răzgândit şi a transmis că o să anunţe când va fi pregătit să vorbească. Asasinul a formulat, prin intermediul avocatului, mai multe cereri către autorităţi.

Gheorghe Moroşan a ajuns, la 68 de ani, printre cele mai detestate persoane din România, după ce, pe 1 martie, a sechestrat şi a ucis doi muncitori într-un apartament din Oneşti (Bacău). După intervenţia mascaţilor, criminalul a fost rănit prin împuşcare şi a fost operat la Spitalul Municipal din Oneşti. Ulterior, a fost mutat la Spitalul Judeţean din Bacău. Poliţiştii şi procurorii au încercat să discute cu el în două rânduri: prima oară, când pensionarul se afla pe patul de spital, şi a doua oară acum, la patru zile de la transferul în arest. De fiecare dată, oamenii legii au fost refuzaţi. Moroşan a transmis doar, în perioada internării, că nu regretă nimic. Vrea să-şi vadă nevasta Gheorghe Moroşan a apărut ieri în faţa judecătorilor prin videoconferinţă. Deşi toată lumea se aştepta să facă mărturisiri despre firul evenimentelor sângeroase, individul a tăcut. Potrivit Antena 3, Moroşan i-ar fi spus înainte avocatului său că doreşte să vorbească, dar a anunţat, dintr-odată, că nu mai spune nimic. El i-a transmis în schimb avocatului că vrea informaţii despre soţie, că doreşte s-o vadă, că intenţionează să studieze dosarul şi că solicită să se revizuiască toată procedura prin care i-a fost confiscată locuinţa. ”Nu mai vreau să declar absolut nimic, va veni momentul când voi vorbi şi eu”, a clamat Gheorghe Moroşan, potrivit anchetatorilor, citaţi de antena3.ro. În arest se află şi soţia sa, Aurelia, cercetată pentru complicitate. Nici ea n-a declarat nimic despre faptele soţului şi a susţinut doar că totul este o mare nedreptate. 

Înjunghiaţi cu un cuţit de 40 cmGheorghe Moroşan (68 de ani) a şocat o ţară întreagă, ucigându-i pe electricienii Silviu Iştoan (38 de ani) şi Dan Pătatu (55 de ani). Furios că şi-a pierdut apartamentul din Oneşti, acum 12 ani, în favoarea companiei Chimcomplex, el a intrat pe 1 martie în imobil şi i-a sechestrat pe cei doi lucrători, trimişi de firmă pentru renovare. Negociatorul de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău şi luptătorii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS), sosiţi abia după două ore în faţa imobilului, n-au izbutit să rezolve situaţia tensionată şi cei doi muncitori au fost înjunghiaţi mortal cu un cuţit de 40 de centimetri. Poliţiştii au spart uşa şi l-au împuşcat pe Gheorghe Moroşan în zona picioarelor, dar era prea târziu.  

La Spitalul Judeţean din Bacău, criminalul şi-a arătat adevărata faţă, scrie ziaruldeiasi.ro. Nemulţumit că, la un moment dat, a primit apă în loc de ceai, el ar fi ameninţat cu moartea o asistentă. ”Când ies de aici, te omor. Îmi iau un pistol şi te împuşc în cap”, i-ar fi strigat Gheorghe Moroşan femeii.

Mai multe