Cristi Borcea către judecători: „Am muncit non-stop, nu știu ce să mai fac”. Decizia pentru eliberare s-a amânat
Cristi Borcea așteaptă astăzi, 10 septembrie, verdictul judecătorilor. El a cerut eliberarea condiționată, după ce a primit avizul favorabil din partea comisiei penitenciarului. Acesta le-a a încercat să-i înduplece pe magistrați să-l lase acasă.
Update, ora 15.45
Judecătorii au rămas în pronunțare și au amânat decizia până miercuri, 11 septembrie.
Cristi Borcea (49 de ani) așteaptă să fie eliberat condiționat de la Penitenciarul Jilava. El a fost condamnat în februarie la cinci ani de pușcărie în ”Dosarului Retrocedărilor”.
Dar iată că după șapte luni, omul de afaceri vrea acasă. Comisia de eliberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Jilava a analizat cererea de eliberare formulată de Cristi Borcea, săptămâna trecută, iar avizul a fost favorabil. Motivul? Fostul finanţator de la Dinamo este închis în regim deschis şi a prestat muncă în detenţie.
Judecătorii decid eliberarea condiționată a lui Cristi Borcea
Magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 sunt cei care decid însă dacă admit sau nu cererea. Ca să-i înduplece, Cristi Borcea s-a plâns că a muncit tot timpul și a participat la toate cursurile, programele și activitățile la care s-a putut, chiar și când era în carantină.
„Am participat în cinci luni de la amânarea cauzei în fiecare zi la cursuri, programe, unele nu au fost creditate, dovadă că nu am mers după câștig, nu puteam la mai multe, am maxim una pe lună, și la muncă și activitate nu aveam cum. Am fost vizitat de cei nouă copii în penitenciar. Am ținut legătura cu familia. Mi s-a spus că îndeplinesc condiții, am achitat toate prejudiciile, plus peste două milioane de euro penalități. Din carantină am muncit non-stop, nu știu ce să mai fac să obțin eliberarea, vă rog mult să fiți de acord cu eliberarea”, le-a spus judecătorilor omul de faceri, citat de Mediafax.
Cristi Borcea, condamant în februarie
În dosarul retrocedării plajelor instanţa a dispus şi confiscarea sumei de aproape un milion de euro de la fostul acţionar al echipei de fotbal Dinamo.
Pe 18 martie, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că acesta are de executat o condamnare de 7 ani şi 6 luni închisoare după ce au fost contopite pedepsele din dosarele retrocedărilor ilegale de terenuri şi transferurilor din fotbal.
Magistraţii au decis atunci să-i scadă din pedeapsa de 7 ani şi 6 luni, timpul petrecut deja în închisoare, prin condamnările din dosarul transferurilor din fotbal, precum şi sentinţa pe care o execută în prezent, cea din dosarul retrocedării plajelor, adică perioada 04.03.2014 - 02.07.2018 şi respectiv cea din 08.02.2019 până acum.
În același dosar a fost condamnat și Radu Mazăre.
Citește și:
https://www.click.ro/vedete/romanesti/prima-imagine-cu-gemenele-lui-cristi-borcea-ce-mari-s-au-facut