Cristian Borcea mai stă o tură. Magistrații i-au respins cererea de eliberare

23 octombrie 2017 16:50   Național
Ultima actualizare:

A sperat că judecătorii se vor îndura de el și-l vor lăsa în libertate. Cristian Borcea (47 de ani) are toate motivele să fie mâhnit, după ce magistrații Tribunalului Ilfov i-au respins cererea de eliberare condiționată. Fostul finanțator al clubului Dinamo, încarcerat în martie 2014 în dosarul transferurilor de fotbaliști, mai poate depune o cerere de eliberare abia peste șase luni.

După trei ani și șapte luni de detenție, din pedeapsa de șase ani și patru luni, Cristian Borcea se aștepta la clemență din partea judecătorilor. Dacă cererea de eliberarea îi fusese acceptată de Judecătoria Sectorului 4, Borcea a fost întâmpinat cu refuz din partea judecătorilor Tribunalului Ilfov, care i-au respins pretențiile. Fostul finanțator al clubului de fotbal Dinamo București mai poate cere analizarea dosarului său în vederea eliberării condiționate abia în 23 aprilie 2018.

„Regret faptele. Sunt adevărate, le regret foarte mult și îmi pare rău că mi-am expus familia la ce am făcut. S-a redus pedeapsa cu opt luni. Nu am nimic de reproșat ANP (Adminstrația Națională a Penitenciarelor – n.red). Vă rog să-mi dați ocazia să merg lângă copiii mei”, le-a spus Borca magistraților, care nu s-au înduplecat.

Cristian Borcea rămâne după gratii cel puțin până în aprilie 2018, când are dreptul să se adreseze din nou instanței cu o cerere de eliberare. Anterior, Judecătoria Sectorului 4 îi acceptase petiția, invocând faptul că deținutul Borcea a muncit în închisoare și a scris cărți. Procurorii DNA au contestat decizia Judecătoriei și au obținut refuzul unei instanțe superioare.

Cristian Borcea face parte din lotul de opt oameni din fotbalul românesc condamnați la închisoare pentru că au încasat ilegal sume de bani din transferuri de jucători. Alături de el au fost încarcerați: Ioan Becali (șase ani și patru luni),  Victor Becali (patru ani și opt luni), George Cospos (trei ani și opt luni), Mihai Stoica (trei ani și șase luni), Jean Pădureanu (trei ani și patru luni), Gigi Nețoiu (trei ani și patru luni) și Gică Popescu (trei ani, o lună și zece zile). Dintre toți, doar Borcea și Victor Becali se mai află după gratii.

Mai multe