CSM s-a răzgândit! Alina Bica va ajunge după gratii

21 noiembrie 2014 13:01   Național
Ultima actualizare:

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a încuviinţat, astăzi, arestarea preventivă a Alinei Bica. Asta după ce ieri seară a dat undă verde doar pentru reţinere şi arest la domiciliu.

Procurorii din CSM s-au întrunit din nou, vineri dimineaţă, la mai puţin de 12 ore după ce încuviinţaseră reţinerea şi arestul la domiciliu în cazul şefei DIICOT.

Probe noi la dosar

La ieşirea din sediul CSM, şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Codruţa Kovesi, a declarat că în baza probelor şi indiciilor nou apărute în dosar, s-a făcut o nouă propunere Secţiei de procurori, care a fost aprobată, anunță Mediafax.

Astfel, Alina Bica va fi prezentată, tot azi, instanţei supreme, cu propunerea de arestare preventivă în dosarul despăgubirilor pentru un teren supraevaluat.

Și alte persoane ajung în fața instanței

În faţa instanţei vor ajunge, cu aceeaşi propunere, şi alte persoane reţinute în acest dosar, respectiv Lăcrămioara Alexandru şi Dragoş Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF, care au făcut parte, şi ei, din comisia care a acordat despăgubirile.

Tot în acest dosar, deputatul UDMR Marko Attila este urmărit penal pentru abuz în serviciu în dosarul şefei DIICOT, expertul evaluator Emil Nuţiu, acuzat de aceeaşi infracţiune, a fost reţinut, iar omul de afaceri Gheorghe Stelian este cercetat sub control judiciar.

De abuz în serviciu este acuzat şi un alt membru al comisiei, Sergiu Diacomatu, fost membru PMP, numit în ianuarie preşedintele PNL sector 1, în cazul căruia procurorii anticorupţie au dispus măsura controlului judiciar. Gheorghe Stelian, susţin anchetatorii, ar fi împărţit cu alţi trei oameni de afaceri cei 61 de milioane de euro - prejudiciul în urma despăgubirii plătite pentru terenul supraevaluat.

Potrivit unui document obţinut de Mediafax, terenul ce face obiectul dosarului a fost evaluat de expertul evaluator Emil Nuţiu.

Mai multe